„Veniti sa luati lumina!”

vineri, 29 aprilie 2005, 23:00
2 MIN
 „Veniti sa luati lumina!”

Simbata Mare este ziua cind in biserici nu se tine nici o slujba pina noaptea, la Inviere, tot din cauza jertfei Mintuitorului. La ora 0.20 incepe Slujba de Inviere cu Utrenia, care tine cam o ora. Tot atunci se rostesc cuvintele „Veniti sa luati lumina!”, moment care semnifica vestea Invierii lui Iisus. Credinciosii isi aprind luminarile din lumina adusa de preot de pe masa Sfintului Altar. Aceasta lumina este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si al luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Utrenia este urmata de Sfinta Liturghie, care se sfirseste pe la orele 3.00- 4.30. Atit in timpul Utreniei, cit si al Sfintei Liturghii se intoneaza cintari anume, precum „Ingerul a strigat”. Dintre credinciosii care au postit si s-au spovedit in Saptamina Mare, multi se pot impartasi si in Noaptea de Inviere. Spre dimineata, la sfirsitul slujbelor, preotul sfinteste pasca, ouale si cozonacul si imparte tuturor Sfintele Pasti, adica piine sfintita, stropita cu vin si agheasma. Bucatele sfintite se duc apoi acasa pentru ca sfintenia sa treaca si pe restul mincarurilor traditionale facute pentru masa de Pasti de duminica. In traditia populara, Simbata Mare este dedicata coacerii cozonacilor si pascai. Aceasta din urma este rotunda pentru ca se crede ca scutecele lui Hristos au avut aceeasi forma. Avind la mijloc o cruce, pasca este impodobita pe margini cu aluat impletit. Cind se pune in cuptor, femeile de la tara fac semnul crucii cu lopata, pe peretii cuptorului, spunind: „Cruce-n casa/ Cruce-n piatra/ Dumnezeu cu noi, la masa/ Maica Precista pe fereastra”. Legenda spune ca, in timp ce predica impreuna cu apostolii, Iisus a fost gazduit la un om foarte primitor, care le-a pus in traista, la plecare, fara stirea lor, piine pentru drum. Intrebindu-l pe Hristos cind va fi Pastele, apostolii au primit raspuns ca „atunci cind vor gasi piine in traista”. Cautind, apostolii au gasit in traista ce le pusese acel om. De atunci, femeile fac pasca de Pasti. (Carmen MAFTEI)

Comentarii