Elevii s-au luptat cu Caragiale si Arghezi

luni, 03 iulie 2006, 17:02
2 MIN
 Elevii s-au luptat cu Caragiale si Arghezi

In cele trei ore cit a durat examenul, elevii au avut de rezolvat trei subiecte. Primul subiect, pentru care s-au acordat 40 de puncte, a pornit de la poezia lui Tudor Arghezi, „Iubitei mele”, pe baza acesteia trebuind sa se raspunda la mai multe intrebari care vizau atit cunostintele gramaticale, cit si cele literare ale participantilor. In cel de al doilea subiect, notat cu zece puncte, elevii au trebuit sa scrie un text de tip argumentativ de 10-15 de rinduri, in care sa-si exprime opinia fata de afirmatia lui I.L. Caragiale conform careia „Un om nu trebuie sa incerce decit ce poate face”. In rezolvarea acestei cerinte trebuiau enuntate si dezvoltate argumentele pro si contra, urmarindu-se respectarea discursului de tip argumentativ, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate acestuia, organizarea ideilor in scris, precum si ortografia si punctuatia. Cel de al treilea subiect a presupus realizarea unui eseu de doua-patru pagini, in care sa fie prezentata conditia intelectualului in societate, prin referirea la un roman studiat, apartinind unui autor canonic (Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Marin Preda).
Exceptind un incident la centrul de examinare „Stefan cel Mare” din Tirgu Neamt, unde un cursant a fost eliminat din examen pe motive de frauda, asupra sa descoperindu-se o carte, in judet proba de limba si literatura romana a examenului de bacalaureat s-a desfasurat fara probleme. „Subiectele nu au fost foarte grele, de aceea ma bazez pe aceasta proba pentru a-mi ridica media. O oarecare dificultate am intimpinat-o la cel de al treilea subiect, unde unele detalii nu le-am enuntat, dar esentialul stiu ca l-am scris”, povesteste Daniel.
Dupa examen, elevii au inundat terasele pentru a dezbate subiectele si pentru a-si incarca bateriile pentru probele de pe 4 si 5 iulie, cind se vor sustine probele scrise la limba si literatura materna si la materiile obligatorii ale profilului.

Comentarii