Fostii "primi" ai Romanului

duminică, 26 ianuarie 2003, 00:00
4 MIN
 Fostii "primi" ai Romanului

Marin Apetrei a fost penultimul prim-secretar al Comitetului Municipal al Partidului Comunist Roman si presedinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Roman. El s-a aflat la conducerea orasului in perioada 12 octombrie 1979 – 5 aprilie 1988. "Pe vremea aceea, ne ocupam de toate problemele existente pe teritoriul municipiului, respectiv de investitii, locuinte, de infrumusetarea orasului, de iluminat, de scoli. Si atunci, cel care era mai bine vazut, obtinea fonduri mai mari de la centru", isi aminteste Marin Apetrei.
Pe vremea cit a fost primul om din oras, s-au construit Scoala nr. 5, Spitalul Nou, precum si societatea Smirodava. Marin Apetrei s-a aflat fata in fata cu Nicolae Ceausescu de mai multe ori. "In 1980, Nicolae Ceausescu a venit in Roman. Nava prezidentiala a aterizat pe stadionul orasului. De acolo Ceausescu a vizitat Intreprinderea de Fire si Fibre Poliamidice, apoi Intreprinderea Mecanica Roman. Apoi a mers la ITR unde a turnat primul castron de beton la constructia noului Laminor de 20 de toli, dupa care s-a deplasat la Piatra Neamt. A doua vizita a fost in 1986, cind, tot cu ocazia unor analize la Piatra Neamt, privind constructia unor intreprinderi, a vizitat si ITR", a spus Marin Apetrei. Dupa perioada de prim-secretar la Roman, Marin Apetrei a ocupat o functie de partid la Suceava. Acolo, a participat la ultima vizita a lui Ceausescu, din judete, in 1989, pe 15 septembrie. "Din 1990, sint la pensie si ma ocup de problemele din gospodarie. Insa, nu am intrerupt contactul cu romascanii. Multi ani dupa revolutie nu m-am implicat in problemele politice, insa, in 1999, m-am inscris in PSD", a spus economistul Marin Apetrei.
Inginerul Constantin Rugina a fost primul primar "postrevolutionar". El a ocupat scaunul de primar o perioada destul de scurta, in intervalul ianuarie – august 1990. "A fost cea mai grea perioada a societatii, insa pentru mine a fost destul de placuta. Am incercat sa stabilim un echilibru, echilibru care insemna ca nimeni sa nu moara de foame si nimeni sa nu se imbogateasca. A fost perioada cind s-au dezvoltat gogoseriile. Acum, toate gogoseriile au dat faliment, insa gainari sint destui", a spus Constantin Rugina. Dupa aproape opt luni de "primarie", inginerul Rugina s-a intors in Petrotub, unde a ocupat functia de sef Serviciu Productie. In perioada ’92-’96, a fost consilier local, reprezentind o formatiune ecologista. "De patru ani sint pensionar si, pentru ca sanatatea ma obliga, stau linistit acasa", a spus Constantin Rugina.
Mihai Macrinici a fost in 1990, pentru citeva luni, primar al municipiului Roman, schimbind culoarea politica a primului edil al orasului, fiind primul liberal romascan postrevolutionar in fotoliul de primar. Ca fost locotenent-colonel, a impus o anumita rigoare si ordine intr-o primarie bintuita inca de himere, ceea ce nu l-a facut foarte iubit de functionari, dar foarte pretuit de romascani. Dupa o noua tentativa de a reveni in functia de primar in 2000, Mihai Macrinici s-a retras in lumea afacerilor, gestionind o spalatorie chimica.
Vasile Adascalitei a fost urmatorul primar de dupa Revolutie. Candidind pe listele Partidului Democrat, Vasile Adascalitei a ocupat scaunul de primar pina la alegerile din februarie 1992. "In acea perioada se inregistrau multe cereri de la oameni, insa dispuneam de putine posibilitati de rezolvare a lor. Inca mai confundau primaria, in conditiile noi, cu fostul comitet de partid", a spus Vasile Adascalitei. Dupa ce a fost primar, timp de patru ani, in perioada 1992-1996, Vasile Adascalitei a ocupat functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Neamt. "Timp de patru ani, pina in anul 2001, am fost director general la Directia Muncii, iar acum sint consilier in cadrul aceleiasi directii", a spus Vasile Adascalitei. Acum nu mai face parte dintr-un partid politic si, dupa ce a facut naveta aproape zece ani, din 2001 s-a mutat la Piatra Neamt. Inainte de a fi primar, Vasile Adascalitei a fost sef de plan la Umaro. El are 52 de ani si are doi copii, un baiat absolvent de stiinte economice si o fata studenta la aceeasi facultate.
Director la Petrotub in fotoliul de primar
Otto Mayerhofer a fost primar al municipiului Roman timp de patru ani. Inainte de a ajunge primul om din oras, el a fost director general al Petrotub, in perioada 9 februarie 1990 – 23 mai 1991. Dupa ce a fost primar, Otto Mayerhofer s-a intors la vechea lui slujba, in Petrotub. "Duc o viata normala. Din 1996, am ocupat mai multe functii, de sef birou, sef serviciu, inginer sef pregatirea fabricatiei. Din martie 2001 si pina in prezent, sint sef birou in cadrul Serviciului Programare, Pregatire si Urmarirea Productiei", a spus fostul primar Mayerhofer. (Lucia CRAINICU)

Comentarii