Lacrimi pentru o cana cu apa

Trecerea la capitalism a fost prost inteleasa de multi dintre romascani. Nimeni nu a crezut ca o noua politica economico-sociala va aduce atita suferinta celor care nu dispun de banii necesari pentru a-si asigura un nivel de trai la limita decentei. Obligati de datoriile acumulate de romascani la intretinere, furnizorii de servicii din Roman au trecut la aplicarea proverbului „Frate, frate, dar brinza e pe bani”, lasind deoparte mila fata de oameni si hotarind ca singurii beneficiari ai serviciilor sa fie cei care le si platesc. Dincolo de hotarirea fireasca a furnizorului se afla suferinta nemasurata a oamenilor care isi platesc acum cu lacrimi saracia.
La Asociatia de Proprietari 9, al carei administrator este Constantin Vaduva, locatarii au ajuns sa isi petreaca zilele plingind pentru o cana de apa rece, incepind de joia trecuta, de cind singurele surse de apa potabila sint pompele din gradini, pazite cu lacate de setea vecinilor. „Am 61 de ani si o am in intretinere si pe mama mea, care are 91. Datoria mea la intretinere este de 950.000 de lei si, cu toate astea, am ramas fara apa. Trebuie sa ma rog de vecini sa ma lase sa iau apa de la pompa din gradina lor, care e, de obicei, ferecata cu lacatul. Ni s-a oprit apa rece, dar nimeni nu s-a gindit ca, daca se continua asa, in Roman poate izbucni o epidemie. O parte dintre vecini au primit aprobarea Goscom pentru furnizarea apei pe una dintre coloane, dar celorlalti li s-a spus ca nu vor avea apa decit atunci cind isi vor achita datoriile. Cu ei, care nu au bani nici cit sa traiasca de pe o zi pe alta, ce ne facem? Cei de la putere nu vad cum suferim noi, cei care trebuie sa tragem de doua milioane de lei ca sa traim”, spune Maria Airinei, locatara din cadrul asociatiei.
Eugenia Cretu are o datorie de 30.000.000 de lei, acumulata pentru ca pensia ei este insuficienta pentru achitarea tuturor datoriilor lunare. Batrina plinge, gindindu-se ca e nedrept sa nu ii dai unui om nici macar o cana cu apa, dupa ce a servit statul timp de zeci de ani: „Asta a fost situatia. Am crescut doi copii, pe care mama lor i-a aruncat in strada, cind aveau doar doi ani. Am nepoti la scoala, nu pot sa ii abandonez si nu am cu ce sa platesc intretinerea. Vecinii ma huiduiesc si nimeni nu vrea sa ma inteleaga. Pe vremea cind lucram, eram prima care isi achita banii la asociatie, dar acum nu mai am nici o putere sa platesc, dintr-o pensie de un milion si ceva. Din 200.000 de lei, eu trebuie sa am de mincare timp de o luna. Ce pot sa fac?”.
Nici situatia Iuliei Damian nu e mai fericita. „Am de platit 40 de milioane la intretinere. Lucrez ca femeie de serviciu, am un salariu de 2,5 milioane si cresc trei copii. Sot lucreaza la Petrotub, cite cinci zile pe luna, munca pentru care primeste 700.000 de lei. Cum sa traiasca cinci suflete din banii astia? Mai platim cite 200.000 de lei si la intretinere, dar nu pot acoperi o datorie de 40 de milioane. Cred ca am sa plec in strainatate, sa muncesc ca sa imi achit datoria. Nu plec de aici, ca nu am unde sa ma mut. Viata e la fel de scumpa, oriunde ai sta”, spune Iulia, pe buna dreptate.
Viata e scumpa pentru orice romascan, insa este greu de crezut ca trecerea la economia de piata poate fi atit de dureroasa. Datoriile Asociatiei 9 catre furnizori se ridica la peste un miliard de lei. (Alex NISTOR)