Super Laminorul!

duminică, 30 septembrie 2001, 23:00
3 MIN
 Super Laminorul!

Stadion "Moldova": vreme rece, teren bun, spectatori – 1.000.
Au inscris: Ioan Radu (min.16), Tapu (min. 29, 35, 41), Mitruc min.67), Andries (min.83) si Tarcea (min.65).
Cartonase galbene: Ioan Radu (min.57), Paun (min.56), Calin (min.57), Ciuteanu (min.70)
Laminorul Roman: Manea, Beceru, Ghinea, Soimaru, Dinu, Cozma, Andries, Mitruc, Zamfirescu (min.46 Rascu, min.65 Zaharia), Ioan Radu (min.78 – Gheorghiu), Tapu. Antrenor – Ioan Radu.
Unirea Focsani: Barbu, Sararu, Mirea (min.46 – Dociu), Calin, Dogaru, Paun, Ciuteanu, Chebac, George Radu, Georges Mihai (min. 60 – Tarcea), Ungureanu (min.46 – Rosca). Antrenor – Aurel Pastia.
Arbitru – Cristian Constantinescu (Bucuresti)
Asistenti: Traian Marchis si Zoltan Szekely, ambii din Baia Mare.
Observator FRF – Marian Lazarescu, din Bucuresti.
1-0, min.16: Ioan Radu executa o lovitura libera de la 22 de metri lateral stinga, trimitind balonul in coltul lung al portii lui Barbu, dupa ce acesta este inselat de traiectoria mingii.
2-0, min.29: Tapu patrunde pe centru, dribleaza trei fundasi adversi si trimite sec, de la 10 metri, in poarta focsaneana.
3-0, min.35: Tapu este lansat pe partea dreapta, dribleaza intreaga aparare adversa, inclusiv pe portarul Barbu, dupa care trimite lejer, de la 8 metri, in poarta goala.
4-0, min.41: Beceru centreaza de pe partea dreapta, iar Tapu reia, de la 8 metri, cu latul, in poarta focsanenilor.
4-1, min.65: Tarcea suteaza sec, de la 14 metri, in dreapta lui Manea.
5-1, min. 67: Mitruc patrunde pe partea dreapta si suteaza imparabil, de la 14 metri, in coltul scurt al portii lui Barbu.
6-1, min. 83: Andries este lansat pe centru, trece in viteza pe linga Calin, dupa care suteaza de la 14 metri in stinga lui Barbu.
Simbata, Laminorul Roman a facut cel mai bun joc din acest campionat, umilind echipa din Focsani si realizind, totodata, scorul etapei. Chiar daca frigul de afara i-a indepartat pe multi suporteri romascani de stadion, cei aproximativ 1.000 de microbisti prezenti la acest joc nu vor uita niciodata partida cu echipa din Focsani. Evolutia elevilor profesorului Ioan Radu a fost una de exceptie, tevarii reusind sa stearga cu buretele evolutiile mai putin placute de la inceputul campionatului si pina in prezent. Dovedind o deosebita pofta de joc, poate si din cauza frigului de afara, laminoristii au intrat hotariti pe teren si, in minutul 10, Gabi Tapu si-a anuntat parca recitalul ce urma sa vina, sutul sau, de la 10 metri fiind blocat de portarul Barbu. Sase minute mai tirziu, Ioan Radu – reintors la Laminorul – si-a serbat revenirea cu un gol, in urma unei lovituri libere de pe partea dreapta. Apoi, a urmat "recitalul" lui Gabriel Tapu. Evolutia si hatrik-ul realizat de atacantul romascan i-a facut pe fotbalistii echipei oaspete sa aiba cosmaruri multe nopti de acum incolo. Gabriel i-a facut pe focsaneni sa-si puna un mare semn de intrebare, in ceea ce priveste cariera pe care acestia si-au ales-o. Cum atacantul romascan a fost de neoprit, la pauza, tabela de marcaj a stadionului "Moldova" inregistra deja un scor fluviu: 4-0.
In partea a doua a jocului, tevarii au mai redus putin din ritm, lucru care le-a permis oaspetilor sa inscrie, si ei, golul de onoare prin noul intrat in joc Tarcea, fotbalist care s-a dovedit a fi cel mai bun jucator al oaspetilor. Dupa reusita acestuia, romascanii au mai inscris de doua ori, prin "torpila" lui Mitruc si incursiunea excelenta a lui Andries. La final, scorul a reflectat intru-totul realitatea de pe teren.
La finalul intilnirii de simbata, antrenorul tevarilor, profesorul Ioan Radu, a afirmat ca rezultatul inregistrat de echipa sa nu rezolva problemele pe care le are Laminorul. "Chiar daca am cistigat la un scor atit de mare, s-a putut vedea ca inca mai avem probleme in lot, la linia de mijloc si la aparare. Inca nu avem jucatori la dispozitie, cu care sa ii putem schimba pe titulari atunci cind este nevoie, la accidentari sau la eliminari. Cu toate acestea, vreau sa le multumesc baietilor pentru evolutia buna de astazi, pentru ca s-au mobilizat si in afara punctelor pe care le-au luat au multumit si publicul, stiut fiind faptul ca golul este esenta fotbalului".
De mentionat este si faptul ca, la sfirsitul meciului, antrenorul focsanenilor, Aurel Pastia, a refuzat sa se prezinte la conferinta de presa. (Bogdan GOTCA)

Comentarii