Rulmenti Birlad – sufocata de o mie de miliarde datorii

Astazi, cu mare fast, va sosi in Birlad o delegatie de circa 80 de persoane in frunte cu Hasim Bayram, presedintele holdingului turcesc Kombassan, actionarul majoritar al SC Rulmenti SA Birlad.
Patruns de importanta vizitei, Halil Kayman, directorul general al fabricii, a purces la pregatiri: a curatat si spalat aleile pe care vor calca musafirii, a vopsit peretii cladirilor care vor "cadea" sub ochii lor, astfel incit din patru ziduri care sprijina un acoperis trei sint cernite si unul stralucitor si curat. Oamenii din fabrica au impresia ca le vine in vizita insusi Ceausescu inviat din morti, pentru ca numai pe vremea lui se cosmetizau si rearanjau locurile prin care conducatorul trecea.
Trebuie spus ca fabrica birladeana a fost cumparata de Kombassan si incredintata spre administrare unei firme din Ankara, pe nume Eymak – din cadrul careia au fost numiti directori si alti sefi care acum conduc Rulmenti. Asa ca este de inteles osirdia cu care se straduiesc sa-l impresioneze pe marele boss.
Intrebarea este cum va reactiona Hasim Bayram, in cazul in care nu stie, la aflarea starii financiare in care se zbate fabrica lui, pe care a platit circa 45 de milioane de dolari – valoarea totala a contractului – reprezentind contravaloarea pachetului de 64,43% pe care FPS l-a detinut si a investitiilor ulterioare. La preluare, Rulmenti Birlad avea 570 de miliarde de lei datorii – credite, imprumuturi, dari catre stat si catre furnizori.
Actualmente, daca rezultatele financiare cuprinse in procesele verbale de constatare intocmite de organele statului, care au fost in control, au fost inregistrate in contabilitate, datoriile totale ale Rulmenti Birlad depasesc 1.000 de miliarde de lei. Adica s-au dublat, iar turcii si-au devedit astfel "maiestria" si "priceperea".
De la 77 de miliarde la 420 de miliarde, in citeva luni
Contractul de vinzare-cumparare a fabricii din Birlad fost semnat in martie 2000, iar in iunie s-a consfintit transferarea actiunilor de la FPS catre Kombassan.
In mai 2000, de exemplu, totalul creditelor si imprumuturilor era de 135 de miliarde de lei, iar datoriile totale ale fabricii insumau 517 miliarde. Numarul de salariati – 4.939.
In timp ce turcii de la Rulmenti dadeau declaratii optimiste despre relansare, profit si alte asemenea, in realitate fabrica se afla intr-o mare gaura neagra, in care continua sa se afunde.
Cind s-au instalat, turcii au prelut fabrica cu toate datoriile esalonate sau sterse. De fapt, obtinerea esalonarii datoriilor de catre echipa manageriala care conducea fabrica in momentul privatizarii a fost una din conditiile exprese pentru ca turcii sa accepte semnarea contractului de cumparare a fabricii birladene.
De citeva luni, administratorii turci au reusit "performanta" sa piarda intelegerea cu Directia Muncii si Solidaritatii Sociale Vaslui privind esalonarea darilor restante, astfel incit, in loc sa aiba de plata 77 de miliarde de lei in 5 ani, plus datoriile curente, vor avea de achitat inimaginabila suma de 427 de miliarde. De ce asa de mult? Pentru ca, inainte de privatizare, aceasta institutie a statului nu numai ca fusese de acord cu esalonarea datoriei de 77 de miliarde de lei, ci iertase fabrica de la plata unui debit de 120 de miliarde. Prin pierderea intelegerii, cele 120 de miliarde au revenit in actualitate constituindu-se din nou in datorii catre stat. Se mai adauga, desigur, penalitatile si majorarile de rigoare si ajungem la ce spuneam: 420 de miliarde dintr-un foc.
Si de la Ministerul Finantelor s-au obtinut esalonari (pe 5 ani plus 6 luni de gratie) atit ale datoriilor restante din impozitul pe salarii, cit si ale celor legate de plata unui credit (Itochu) acordat de japonezi pe care statul roman l-a garantat. Mai mult, penalitatile aferente celor doua datorii enuntate au fost sterse. Din fericire, aceasta facilitate acordata la privatizare de Ministerul Finantelor nu a fost inca pierduta.
Punind la socoteala debitul de 80 de miliarde pe care Rulmenti Birlad il are de platit la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, pe cel de la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (8,8 miliarde plus majorari de 18,8 miliarde – esalonate) si pe cel de 9 miliarde (esalonat) la Directia Generala a Finantelor Vaslui, conturam imaginea dezastruoasa in care se afla fabrica.
Oricine isi poate imagina ce inseamna aceste datorii si care este directia in care se merge: datorii la datorii, majorari, penalitati etc plus platile curente. Pentru a le putea onora pe toate fabrica ar trebui sa "zbirniie". Dar, daca proprietarii turci nu aduc bani pentru achitarea acestora, se va ajunge, mai devreme sau mai tirziu, la un inevitabil blocaj financiar.
Tavalugul acumularii de datorii catre stat isi urma cursul dezastruos in timp ce conducatorii turci vorbeau la conferintele de presa despre redresare si relansare.
Cum este condusa fabrica
Pe 10 aprilie, Harun Adiguzel, in calitate de vicepresedinte al Consiliului de Administratie (CA) al SC Rulmenti SA, declara: "In 2001 s-au inregistrat cresteri ale cifrei de afaceri, productiei si exporturilor. S-a realizat si o crestere a productivitatii, calculata in tone. Pe linga toate acestea, am inregistrat si o reducere a cheltuielilor. Cind am venit noi, erau foarte multe pierderi si am incercat sa rezolvam problema. Astfel ca, actualmente, am inceput sa ne folosim resursele in mod rentabil. Dupa 10 luni de la privatizare, fabrica a facut pasi importanti si progresam, in continuare, pe un drum bun."
Care o fi acel drum si cind va plati firma atita amar de bani?
Intre timp, toti directorii care au tinut fabrica in picioare pina la privatizare au plecat. Mai intii Marian Albu, director economic si Dionisie Lefter, director comercial. A urmat Stefan Pais, directorul general. Apoi, Lacramioara Rotaru, director financiar. Urmeaza si altii din "garda veche", care nu vor mai rezista mult, intrucit, spun unii, criteriul cel mai important de apreciere in ochii turcilor este obedienta.
Si daca tot au plecat, au fost adusi altii in loc, necalificati, de prin Dobrogea, al caror principal atribut pare a fi cunoasterea limbii turce. Am inteles ca in cartea lor de vizita figureaza performante in domeniul comertului (la taraba), prestatii pe linga diferite companii de racoritoare si altele asemenea.
Forma veche de conducere, atit de blamata de turci si considerata centralizata, a fost inlocuita. Cu una supercentralizata. Desi, de ochii lumii, au fost numiti 12 directori, puterile lor sint extrem de limitate. Indiferent de domeniu, nu se face nici o miscare fara aprobarea directorului general, Halil Kaymal, pe al carui birou zac la semnat vrafuri de mape. In cazul acesta, unde este descentralizarea puterii si a deciziei?
Toata puterea este concentrata in mina turcilor, iar romanii sint simpli executanti. Asa ca, daca fabrica va pieri, va pieri pe mina turcilor, proprietari si manageri.
Am auzit oameni care se intrebau: trimbitarea profitului, vopsitul selectiv al peretilor si spalatul aleilor nu sint menite sa-l duca in eroare pe Hasim Bayram, proprietar, care astazi va veni la Birlad? (Clara BISOC)