Talibanii din Colegiul Medicilor

luni, 05 noiembrie 2001, 00:00
3 MIN
 Talibanii din Colegiul Medicilor

Se pare ca in rindul membrilor Colegiului Medicilor din Vaslui exista anumite diferende legate de activitatea acestui oganism, atit la nivel local, cit si central. Dr. Valeriu Lupu, seful sectiei de pediatrie din Spitalul Judetean s-a declarat nemultumit de actiunile Colegiului, pe care le considera unele ilegale, altele ineficiente in ceea ce priveste reprezentarea intereselor profesionale ale medicilor din Vaslui. Dr. Lupu declara ca "talibanii" Colegiului doresc sa-si prelungeasca mandatul pentru inca patru ani, incalcind astfel prevederile statutului, care nu permite decit doua mandate. Raspunsul dr. Mircea Zavate, secretarul CM Vaslui, a fost destul de incisiv. El a precizat: "Dr. Lupu, in buna lui maniera de a nu-i placea nimic din ceea ce fac altii, el fiind cel mai bun si cel mai destept, face niste afirmatii normale pentru el. Referitor la talibanii care vor sa-si prelungeasca mandatul, vreau sa-l informez ca mai sint doi ani pina la alegeri, iar in al doilea rind, modificarea de statut pe care nu o cunoaste, a fost aprobata in luna iunie, anul acesta de catre alti 460 de talibani din tara, constituiti in Consiliul National al CMR". Dr. Zavate adauga ca modificarile efectuate la nivelul consiliilor judetene si nationale ale Colegiului sint in proportie de 70%, alegerile fiind facute in mod democratic "si nu prin ingramadirea medicilor stagiari in cabinetul directorului si obligarea lor sa semneze adeziuni, cum ne aducem aminte de la prima sedinta de Colegiu. Putem veni si cu exemple". Dr. Lupu a acuzat colegiul ca nu-si indeplineste rolul pentru care este constituit, si anume promovarea unei asistente medicale de calitate. "Nu are un cuvint de spus in politica sanitara, desi prin statut si lege ii revine aceasta atributie. In problemele mari ale asistentei medicale nu a reusit sa-si impuna punctul de vedere, fie prin neimplicare, sau pur si simplu fiind eludat din actul decizional. Cred ca neimplinirile de la nivel central sint si mai evidente la nivelul Vasluiului, unde Colegiul este ca si inexistent in ceea ce priveste politica sanitara si conditiile in care se practica actul medical de catre membrii Colegiului." Mircea Zavate a raspuns ca rolul acestui organism este strict profesional si nu face politica sanitara, ci doar se asigura ca actul medical se desfasoara conform cerintelor populatiei. "Referitor la calitatea actului medical, nu am cunostinta ca in cei cinci ani de cind s-a infiintat colegiul, dr. Lupu sa fi participat la vreo echipa de control organizata de CJAS, Colegiu sau DSP, lucru care nu se poate spune despre alti colegi ai nostri, care au facut numeroase deplasari in teren. Referitor la contractul cadru, daca dr. Lupu ar fi fost atent la sedinta pe care am avut-o, ar fi vazut ca a fost creat de MSF, care a incercat sa ni-l impuna, dar nu a reusit, negocierile fiind reluate. Deci este foarte departe de afirmatiile domniei sale cum ca inghitim pe nemestecate toate hotaririle din minister." Dr. Zavate a adaugat ca fondurile Colegiului sint foarte mici, deplasarile membrilor, pe aceasta directie, facindu-se din buzunarul propriu, ca activitatea nu a fost perturbata de acest lucru, concretizindu-se intr-o revista proprie si actiuni de educatie medicala, dar colegul sau este pretentios si "doreste un Colegiu care sa functioneze la aceeasi parametri cu Colegii din Anglia, Franta, Germania care au zeci de ani de activitate, pe cind in Romania, are o activitate de doar cinci ani". Dr. Lupu a adaugat, in final, ca "aceasta criza de sistem este generata de o lipsa de armonizare intre cei care gestioneaza sistemul sanitar, structuri care, luate fiecare in parte, se pot justifica prin limitele atributiilor. De aceea, rezolvarea problemei nu se poate face decit prin armonizarea la nivel legislativ a relatiilor dintre aceste structuri, fapt ce necesita vointa politica".
(Ramona PATRUNSU)

Comentarii