Concert antidrog la Casa Studentilor

miercuri, 07 noiembrie 2007, 21:45
2 MIN
 Concert antidrog la Casa Studentilor

Desi drogurile tari, tip heroina sau cocaina, nu reprezinta inca un real pericol pentru tinerii iesenii, dupa cum ne-a spus Catalin Asavoaei, coordonatorul Biroului Antidrog de la Centrul Diecezan Caritas Iasi, potentialul de risc exista.

"Sint semnale de consum provenind din rindul liceenilor si al studentilor in ceea ce priveste drogurile usoare. Comparativ cu Bucurestiul, unde predomina consumatorii de heroina si cocaina, si Clujul – cu Ecstasy si marijuana, in orasul nostru nu s-au semnalat dese situatii de consum si trafic de droguri de mare risc, aceste episoade fiind rare. Cu toate acestea, au fost situatii de distribuire a hasisului, a Ecstasy-ului si a canabisului, finalizindu-se deseori prin anihilarea retelelor de dealeri", explica el.

Si pentru ca doreste ca tinerii sa fie cit mai bine informati in legatura cu pericolele la care se expun cedind tentatiei drogurilor, Ctalin Asavoaei si Centrul Caritas s-au gindit sa organizeze, vineri seara, un concert la care mesajul antidrog va veni dinspre invitati spre public. Trupele care care vor fi mesagerii acestui mesaj sint Fusion Music, Hand si Kitra.

"Am ales sa facem un concert rock pentru ca consumatorii acestui gen muzical sint mult mai vulnerabili. Noi incercam la cursurile noastre de consiliere sa nu fim imperativi in a le cere tinerilor sa se lase de droguri. Tocmai aceasta maniera de a lucra a condus si la organizarea acestui eveniment, la care invitatii sint rugati sa isi spuna parerea in legatura cu acest subiect", spune Asavoaei.

Cele trei trupe au acceptat sa participe la concert tocmai pentru ca este organizat pentru o cauza nobila. "Este destul de important sa pui umarul la lupta impotriva drogurilor. Poate vom fi de ajutor celor care ne vor asculta", spune Mihnea Lazar, bateristul trupei Fusion Music.

Comentarii