Batalia pentru Romsilva

marți, 04 august 1998, 23:00
2 MIN
 Batalia pentru Romsilva

Potrivit raportului intocmit de Curtea de Conturi, sume mari de bani (peste 600 de milioane de lei) au fost cheltuite ilegal pentru sponsorizari care nu au avut la baza documente justificative legale si au fost acordate gratuit uniforme de serviciu pentru personalul TESA si administrativ de la Federatia Sindicatelor Consilva, desi acest lucru era contrar unui ordin al ministrului Mediului. Potrivit raportului, cheltuielile regiei au crescut, in anul 1997, cu 560 la suta fata de anul 1995.
Vlad Anton a mai declarat ca, in urma controalelor efectuate de catre Inspectia de Stat a Padurilor din cadrul Ministerului Mediului, au fost constatate grave abuzuri, incalcari ale legislatiei in vigoare, precum si pagube importante aduse RNP, la directiile silvice Piatra Neamt, Sibiu, Oradea si Ocolul Silvic Borsa.
Fostul director general al RNP, ing. Gheorghe Cahnita, revocat luni din functie de catre ministrul Mediului, se face vinovat, potrivit secretarului de stat Vlad Anton, de insubordonare fata de autoritatile statului, de faptul ca "a patronat ilegalitatile comise de unii salariati ai regiei" si nu a luat nici o masura pentru pedepsirea vinovatilor, de neaplicarea niciuneia din masurile propuse de Departamentul de Control al Guvernului, in urma controalelor efectuate la Directiile Silvice Tirgooviste, Tirgu Jiu, Iasi, Suceava. Secretarul de stat Vlad Anton a mai spus ca in contractul de management al lui Cahnita sint trecute alte valori, mult mai mici decit cele din oferta prezentata la concurs, cu scopul ca, ulterior, sa influenteze pozitiv performanta manageriala.
"La incheierea contractului de management, nu au fost trecute, in mod voit, toate clauzele prevazute de art. 16 al Legii 66/1993, privind incetarea contractului de management. Au fost excluse chiar cele doua clauze care permiteau desfacerea contractului din vina managerului, alterind grav insusi fondul contractului. Clauzele excluse prevad revocarea managerului in cazul neindeplinirii obligatiilor din contract si intervenirea unui caz de incompatibilitate. Ghoerghe Cahnita a avut, pe toata durata contractului de management, o dubla calitate: aceea de manager a RNP si pe cea de administrator al SC INTEL PROD SRL Oravita, fapt atestat si de hotarirea judecatoreasca nr.47 din 17 septembrie 1996, insa nedeclarat la selectia candidatilor pentru postul de director general al RNP", a mai explicat Vlad Anton. (Dan POPA)

Comentarii