Constantinescu ia partea adeversarilor UDMR

vineri, 14 august 1998, 23:00
2 MIN
 Constantinescu ia partea adeversarilor UDMR

Presedintele Emil Constantinescu si-a modificat pozitia privind problema infiintarii unei universitati in limba maghiara, cu care, intr-o declaratie oficiala facuta anul trecut, arata ca este de acord. Constantinescu a declarat, joi, ca sprijina caracterul multicultural al universitatilor din Romania, precizind ca, in privinta chestiunii universitatii maghiare, nu isi va exprima o pozitie mai ferma atita timp cit Comisia de evaluare a modalitatilor de infiintare a unei asemenea institutii nu va ajunge la o concluzie. Constantinescu a afirmat, de asemenea, ca va evita sa se pronunte referitor la aceasta problema pe perioada in care Legea invatamintului se afla in dezbaterea Parlamentului.
Se pare, insa, ca presedintele Constantinescu nu a luat in calcul afirmatiile sale din 10 decembrie anul trecut, referitoare la aceeasi problema a universitatii maghiare. Conform unui comunicat remis presei de Biroul de presa al Presedintiei, Emil Constantinescu considera, la aceea data, ca Legea invatamintului trebuie sa asigure minoritatilor posibilitatea organizarii tuturor formelor de invatamint in limba materna, inclusiv dreptul la infiintarea unei universitati cu predare in limba maghiara.
Replicind declaratiilor presedintelui, liderul grupului parlamentar UDMR din Senat,
Attila Verestoy, interpreteaza declaratia lui Constantinescu privind sustinerea caracterului multicultural al Universitatii Babes-Bolyai ca fiind "o consecventa" a politicii sefului statului fata de aceasta universitate. Verestoy ii reaminteste presedintelui Romaniei ca s-a pronuntat deja in favoarea infiintarii unei institutii de invatamint superior in limba maghiara. El a declarat, ieri, ca presedintele Constantinescu doreste "sa existe o structura multiculturala reala" in Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, lucru care este sustinut si de UDMR. (Dan POPA)

Comentarii