Divergente intre Remes si Isarescu

luni, 20 noiembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Divergente intre Remes si Isarescu

In ciuda interventiei premierului pe linga Traian Remes, de a renunta la demiterea lui Nini Sapunaru din fruntea Vamilor, cale de intoarcere nu mai exista. "Atita timp cit voi conduce Ministerul Finantelor, Sapunaru nu va mai ocupa functia de sef al DGV", spune el categoric, refuzind chiar si cererea sefului sau, Mugur Isarescu.
Premierul Mugur Isarescu a declarat ieri ca i-a solicitat lui Traian Remes sa-si retraga decizia privind demiterea directorului Directiei Generale a Vamilor, Nini Sapunaru, dar ministrul Finantelor a refuzat acest lucru. Premierul Isarecu a afirmat ca a avut, simbata seara, la Baia Mare, discutii pe acesta tema cu Remes. Discutiile au fost purtate intr-un cadru care nu era propice negocierilor, "cu mult fum de tigara, ori eu urasc si fumul si pe fumatori, si eram atit de inrait incit am spus ca nu este un cadru bun pentru o mediere", a spus prim-ministrul.
Premierul a adaugat ca discutiile pe aceasta tema vor continua luni dimineata. "I-am spus lui Remes ca nu este cazul sa mai tensionam situatia, iar el mi-a adus mai multe argumente si acuze, inclusiv probleme legate de studiile lui Nini Sapunaru", a spus premierul, preciind ca ministrul Finantelor pare mai mult decit hotarit sa-si mentina decizia. "Daca decizia ajungea la mine, eu nu o semnam", a spus Isarescu, care a precizat ca numirile la sefia DGV sint numai de competenta Ministerului Finantelor.
Traian Remes a afirmat, la rindul sau, ca Nini Sapunaru a fost numit in functie pe criterii politice, si ca avind rangul de director, nu este necesara o aprobare din partea premierului pentru demiterea acestuia. Remes a mai spus ca atita timp cit el va conduce Ministerul Finantelor, Nini Sapunaru nu va mai ocupa functia de sef al DGV. (D.P.)

Comentarii