PDSR face legea

marți, 03 octombrie 2000, 23:00
3 MIN
 PDSR face legea

PDSR a obtinut o mare victorie in Senat. Printr-un acord incheiat cu partidele coalitiei guvernamentale, PDSR a dat legii caselor nationalizate forma pe care a dorit-o. Casele nationalizate ocupate de chiriasi particulari vor intra mai greu in posesia proprietarilor, iar cele care au fost tranformate in scoli sau spitale vor ramine pe veci in mina statului. PNTCD, partidul care a promovat o varianta mai buna a legii, este practic inexistent in Senat din cauza dezertarilor masive din ultima vreme. Singurele partide care s-au opus compromisului cu PDSR au fost UDMR si PRM.
Senatorii au adoptat, ieri, cu 87 de voturi "pentru", 13 impotriva si opt abtineri, legea privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv dupa 6 martie 1945.
Singurul articol care a generat dezbateri aprinse a fost cel care reglementeaza regimul imobilelor apartinind institutiilor din subordinea Ministerului Educatiei Nationale, Ministerului Culturii si Ministerului Sanatatii, precum si partidelor politice legal inregistrate, sindicatelor sau organizatiilor neguvernamentale. Conform intelegerii politice dintre liderii grupurilor parlamentare, incheiata saptamina trecuta, aceste imobile nu vor fi restituite, proprietarii urmind sa fie despagubiti prin echivalent. Ministerele de resort vor inventaria aceste imobile, urmind ca Guvernul sa decida printr-o hotarire care sint cele de care nu se pot dispensa.
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a aratat ca, prin acceptarea acestui "compromis", se incalca dreptul la proprietate, iar aceasta va face ca fostii proprietari sa se adreseze instantelor internationale, iar Romania va fi condamnata de catre acestea la plata de daune si despagubiri. Frunda le-a mai atras atentia colegilor sai ca acceptind ca partidele politice, sindicatele si agentiile nonguvernamentale sa beneficieze de aceste imobile, pun interesul de grup inaintea intereselor generale. "Mi se pare absolut imoral ca noi, cei care reprezentam partidele politice, sa punem propriul interes inaintea intereselor generale", a spus Frunda.
Senatorul independent Dan Amedeu Lazarescu a catalogat efectele aplicarii acestui articol drept "o a doua expropriere".
Final cu pupaturi si urari de bine
In replica, senatorul PDSR Doru Ioan Taracila a declarat ca a crezut "cu naivitate" ca se doreste deblocarea legii si i-a acuzat de populism pe cei care se opun articolului propus prin negocieri politice. Taracila a subliniat ca acest text de lege este "fundamental pentru PDSR" si le-a cerut colegilor sai de la putere sa dea dovada de vointa politica pentru votarea legii. Drept pentru care senatorii au votat in favoarea textului stabilit prin intelegere politica.
La sfirsitul dezbaterilor, reprezentantii grupurilor parlamentare PNTCD, PDSR, PD, PNL s-au aratat "multumiti" de votarea legii. Reprezentantul PNL Alexandru Popovici a apreciat momentul votarii legii ca fiind "o continuare a revolutiei". Senatorul PDSR Liviu Maior a spus ca, prin votarea legii, au cistigat toti cetatenii Romaniei si s-a demonstrat ca este posibil compromisul dintre formatiuni politice diferite, pentru atingerea unui scop. Maior a precizat ca isi invita colegii sa ciocneasca un pahar de sampanie atit pentru un motiv personal, dar si pentru ca s-a votat legea.
Reprezentantul UDMR Valentin Zoltan Puskas a aratat ca senatorii UDMR s-au abtinut deoarece legea nu rezolva problemele fundamentale privind dreptul de proprietate, precum restituirea unor imobile catre cultele religioase. Senatorul PRM Dumitru Badea a aratat ca este de acord cu punctul de vedere al UDMR, si a adaugat ca "legea nu corespunde principiilor de drept, iar momentul politic nu este cel mai potrivit, deoarece votul va fi influentat de presiunea timpului".
Legea urmeaza sa intre in procedura de mediere, textul Camerei fiind diferit de cel al Senatului. Liderii grupurilor parlamentare din Senat s-au angajat, printr-un protocol, ca si la mediere sa sustina texul adoptat de aceasta Camera legislativa, astfel incit proiectul de lege sa fie definitivat de Parlament pina la alegeri. (Dan POPA)

Comentarii