Declaratie de dragoste Pietei Chirila

In acest cartier, bolnavii de la spital se plimba in pijama vara si in capot iarna, mergind cu mare grija cu papucii prin zapada. Au un aer ratacit, si se ratacesc uneori pina la Ateneu. O doamna in virsta, care astepta sa fie operata, m-a intrebat odata daca poate veni imbracata asa in fiecare seara in sala de spectacol. A venit de mai multe ori, apoi mi-a spus ca operatia va fi dificila, dar spera sa poata reveni sa ne vada. Din pacate de atunci n-am mai intilnit-o niciodata.

Si apoi, se afla aici si vinzatorul de ziare care incearca sa ma convinga in fiecare zi ca e var cu Chirac sau Sarkozy. El imi alege articole pe care le gaseste in presa cotidiana si ma striga de pe partea cealalta a strazii ca sa-mi spuna o gluma a carei poanta numai el o cunoaste. Intr-o buna zi i-am zis: „Eu vin la tine in fiecare zi iar tu n-ai intrat nici macar o data la Ateneu, care e peste drum." Mi-a raspuns: „Nu asta conteaza. Sintem foarte multi cei care n-am pus niciodata piciorul in Ateneu si totusi te sustinem pe zi ce trece mai mult. E o chestiune de suflet."

Se gasesc aici si numerosi vinzatori de haine second-hand de la care eu imi cumpar costume pentru spectacole. Discut cu ei, ma tirguiesc, refuz un lot de haine care ma intereseaza, pentru a reveni in dupa-amiaza aceleiasi zile ca sa obtin pretul cel mai bun. Hainele sint aduse din Germania, Suedia sau Belgia. Incaltamintea din Italia. Toate sint vindute la kilogram. Astfel ajung la Ateneu cu o provizie de costume la preturi ca nicaieri in alta parte.

Magazinele de alimente sint o alta sursa de conversatie:

 – Ce mai faceti domnule director? Ce mai pregatiti saptamina aceasta? Stiti ca v-am vazut miercuri la televizor? Mi-a placut mult vestuta dumneavoastra albastra. Aaa nu, nu luati strudelul ala, e de ieri. Ia gustati din asta, o sa vedeti ca o sa va lingeti degetele dup-aceea.

Florareasa e pe faza la fiecare premiera, stie prea bine ca are multe sanse sa vinda cel putin un buchet. A doua zi, curioasa, ma intreaba daca florile ei si-au facut efectul. Pizza Villa este un al doilea birou pentru mine. Acolo tratam afacerile, contractele cu actorii, propunerile de spectacole sau turnee. Este deopotriva si locul in care ne stringem cu totii sa bem un pahar dupa spectacole. Poti sa si maninci dar trebuie sa ai mult timp la dispozitie. Un chelner trece din cind in cind sa va asigure: „Nici o problema, veti fi servit imediat". Are mereu un aer epuizat, chiar si atunci cind nu sint decit trei persoane in restaurant. Il surprind tragind la repezeala un fum dintr-o tigara in spatele tejghelei. Imi zimbeste ca pentru a se scuza.

Si in final, tramvaiul care taie strada in doua, facind dusumelele sa vibreze de fiecare data cind trece. Dinauntru, figuri mereu intrigate privesc arhitectura cilindrica a institutiei noastre.

Tiganii sint vecinii nostri. Inainte imi cereau bani din obisnuinta. Insa de cind unii dintre ei au urcat si pe scena, spre marea lor mirare, ma privesc altfel. Una dintre pirande mi-a zis: „Tu esti un om bun". Nu doamna, nu sint un om bun. Eu, pur si simplu, am iubit acest cartier.

Benoit Vitse a plecat definitiv din Iasi. Ajuns cu bine in Franta, fostul director al Ateneului Tatarasi a adresat prin e-mail aceasta declaratie de dragoste.