Mai bine schizofren decit singur cuc…

La citiva ani – nu multi – dupa revolutie, am auzit o poveste cit se poate de trista: un cunoscut de-al meu, un barbat inteligent, pe la 40 de ani, decazuse in ultimul hal. Pe vremea lui Ceausescu fusese inginer – ba chiar inginer sef – intr-o fabrica; avea doctorat in specialitatea lui si nu stiu cite brevete de inventie. Dupa revolutie, industria cu pricina cazind in desuetudine, omul s-a vazut nevoit sa-si schimbe meseria, locul de munca, obiceiurile, standardul de viata si, fireste, imaginea de sine. A ajuns sa bea de nu mai stia de el, dormea prin parcuri, ii era frica de orice schimbare – ce mai, o adevarata tragedie pentru el si pentru familia lui. A fost momentul cind m-am intrebat si eu – si de atunci ma tot intreb – cum de nu apare si la noi institutia psihiatrului, a psihanalistului, a psihologului pe toate drumurile, cu atit mai mult cu cit destui dintre noi ar fi avut nevoie de asistenta lor: cine ar putea subestima socul pe care l-a provocat schimbarea completa din Romania asupra celor mai fragili?
Daca cei fragili cad, decad si, cei cu noroc, se ridica poate pina la urma, singuri sau cu ajutorul familiei, cei puternici fac din comportamentul schizoid un mod de adaptare la realitate si chiar un modus vivendi. Prin partile unde s-a nascut zicala „ce-i in gusa/ si-n capusa” ai la tot pasul dovada ca unii au una in gusa, iar in capusa, adinc sau mai putin adinc, e ascuns cu totul alta. Asa a fost, in primii ani ai postrevolutionaritatii, cu ministrul Mediului care a adus deseuri radioactive in tara, sa nu-i fie de deochi; asa e acum cu doctorul supranumit „virus” pentru ca a girat exportul intern de galinacee imbolnavite de gripa aviara; cu doamna parlamentar care vorbea fara sa clipeasca, foarte de curind si la ora de virf, despre decaderea institutiei parlamentare, asta dupa ce numai acum vreo luna ‘mneaei a stirnit un enorm scandal cu nepoata strecurata intr-o sedinta a legislativului, ca „sa-si aduca aportul” la vot, dupa cum zic unii; nu altfel sta treaba cu comentatorul care acuza limbajul agresiv din lumea politica romaneasca, in timp ce si el uzeaza si chiar abuzeaza de limbaj agresiv; ori cu un fiu de comunisti din linia intii, pe vremuri el insusi juvenil cintaret al meritelor lui Lenin, acum ajuns seful unei comisii care trebuie sa dovedeasca faptul ca orinduirea comunista a fost una criminala; aceeasi e schizofrenia si in cazul unor intelectuali umanisti, fireste… democrati, care au acceptat sa conduca „filiala” romaneasca a unei reviste hexagonale de coloratura extrem-stingista… Si, daca te-ai apuca sa monitorizezi numai o luna, pe cit de atent te tin nervii si timpul, realitatea romaneasca, probabil asemenea cazuri de purtare schizoida s-ar aduna cu miile.
Am spus ca firile puternice adopta felul asta de a se raporta la cotidian ca pe o filozofie de viata, glumet prinsa de nemti in formula „mai bine schizofren, decit singur cuc” – adica, in cheie autohtona, fara partid, fara faliti, fara bani si masina de lux ori fara rating! Ideea asta ar presupune insa ca optiunea lor e constienta, dar eu nu stiu daca e adevarat. Si daca la mijloc nu e cumva boala, expediata de noi cu etichete simpliste ca „duplicitate”, „lipsa de caracter”, „nesimtire” etc. Daca nu cumva unii din cei care ne conduc (sau care dau tonul ori au in miini sanatatea si dreptatea si avutul nostru) si care au vizibil una in gusa si cu totul alta in capusa nu sint, de fapt, si ei bolnavi, ca si insii a caror viata a fost frinta de schimbarea din ’89.