Caută 
3 MIN
La inceputul anului acesta am scris un articol umoristic pentru acest ziar, in care, adoptind pozitia orasanului, luam in deridere plictiseala infioratoare ce domneste la sat. Nu vorbeam in special de Romania, nu pomeneam un sat anume, lucrurile zugravite acolo erau valabile si pentru Germania, SUA sau, ma rog, Franta. M-a interesat in primul rind sa-l distrez pe cititor si sa-l bombardez cu poante. Critica sociala in articol? Ioc.
Iata de ce nu mica mi-a fost mirarea cind am citit comentariile cititorilor pe internet, in care critica sociala era necrutatoare. Citez pe larg un comentariu relevant, cu evidente calitati de savuroasa satira, unde Iasul contemporan este prezentat astfel: "Pe strada Galata, nu e curte sa nu aiba gaini. In Podu Ros pasc caii si caprele pe malul girlei mocirloase. Strazile, rupte si pline de glod, sint de fapt ulite. Carute trase de cai gasesti peste tot in aceasta asa-zisa «capitala culturala». Fosta gara nu este functionala nici cit o halta. Fostul camin cultural (numit pompos filarmonica) este un birt unde neispravitii de renume ai satului impart capete (seci) in gura. Potai paduchioase umbla peste tot. In Copou auzi gaini cotcodacind si vezi pensionari iesind mindri cu oul in mina din poiata din garaj. Iasul este un cotet murdar, un sat mai mare si mai plin de rahat".
Am citit asta si mi-am zis: Combate bine, dar nici chiar asa, domnule! Am fost si eu nu demult pe la Iasi si nu-i dracu’ chiar asa de negru cum vreti voi sa-l prezentati!
*
In vara aceasta am fost la Timisoara si Resita sI, probabil pentru ca ma trag de-acolo, anumite lucruri m-au calcat deosebit de tare pe nervi. Asa ca am scris saptamina trecuta un articolas la acest ziar, in care insiram o lunga serie de treburi absurde si comice care mi s-au intimplat in aceste orase in decurs de numai doua saptamini. Vorbeam de serviciul public care adesea doarme, de vinzatoare de multe ori ciufute, de drumuri cu gropi si de neincrederea oamenilor in politicieni. Deoarece aveam experienta articolului despre viata la tara, ma asteptam ca din nou cititorii sa spuna ca in realitate treburile stau mult mai rau decit le prezentam eu. Dar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din tirg. Am fost acuzat de minciuna, de rea credinta si numit fraier. Citez: "Evenimentele pe care le-ai descris ori sint inventate, ori absolut exagerate". Si apoi: "Avind in vedere cele mentionate, imi permit sa cred ca, daca totusi astea ti s-au intimplat, domnule Jan Cornelius, ai fost luat de fraier…, iar romanii nu sint decit niste oportunisti care si-au batut joc de tine". (O fi vreun prieten uitat de-al meu sau de ce m-o fi tutuind?)
Si acum urmeaza fragmentul meu preferat; un cititor imi scrie: "Se simte si un anumit resentiment fata de Romania pe care nu-l puteti masca pe deplin". Semnat: un roman.
Un roman?! Cum adica? Nu mai inteleg lumea, oare ce vrea sa ne spuna autorul cu acest pseudonim?
*
Nedumerit, ma adresez unor amici, pentru a cere explicatii. Unul dintre ei e un scriitor roman, care sta la Bucuresti, celalalt e tot scriitor roman si locuieste la Iasi. Scriitorul roman din Bucuresti imi trimite un e-mail: "Articolul tau e delicios si deloc incredibil – eu am vazut situatii din astea destule -, dar forumistii sint foarte negativisti la noi. Ai avut noroc ca nu te-au si injurat de mama". Amicul din Iasi imi scrie: "Nu poti sa scrii asa ceva despre tara noastra draga si sa nu stirnesti enervari. Vii matale adica, «un neamt», si ne observi noua pacatele? Ia mai vezi-ti de Germania ta aflata pe buza prapastiei! Sint multi romani verzi in Romania si stii ce e ciudat? Daca-i intrebi pe ei ceva despre tara, ti-o fac praf! O injura cu spume la gura, ti-o prezinta de parca ar fi Burkina Faso. Dar cind indrazneste altcineva, privit cumva ca fiind «din afara», sa prezinte ironic niste realitati din Romania, aceiasi romani verzi explodeaza! Cum iti permiti, dom’le?".
Ei na, cum imi permit? Pai oameni sintem cu totii, pacatele mele! Erare humanum est, fratilor! Sau vorba romanului: Mai dau si eu uneori cu batu-n balta.
