Zgirciobul

N-am simpatizat niciodata zgircenia. Vorbesc nu de chibzuinta, prudenta etc., ci de zgircenia jalnica, meschina, lipsita de eleganta, pe care, paradoxal, in majoritatea covirsitoare a cazurilor am descoperit-o la oamenii cu cheag. Sau, oricum, cu mult mai mult cheag decit altii. Tocmai fiindca sint inlesniti, numai pe astia ii consider eu zgirciobi sadea, si nu pe saracii negenerosi. De altminteri, rar mi s-a intimplat sa vad saraci zgirciti (nu ati observat ca mai intotdeauna cei care baga mina in buzunar ca sa puna un banut in palma cersetorilor de pe strada sint adesea ei insisi niste sarmani? Sau: va amintiti cazul induiosator, prezentat nu demult pe posturile TV, al unui taran batrin si fara dinti care a donat suma reiesita din recalcularea pensiei lui pentru construirea unui azil?).

Am intilnit mai rar, spuneam, zgirciobi printre saraci. Iar cind i-am intilnit, meritau, de regula, circumstante atenuante: cum sa-l judec eu aspru, sa zicem, pe taica-meu, care lega banul cu douazeci de noduri, cind eu stiam ca: trecuse pe linga moarte in razboi, a vazut spectrul foametei dupa, a fost adus la sapa de lemn de colectivizare si apoi, desi platit incredibil de mizer, ca muncitor necalificat in uzinele Republicii socialiste multilateral dezvoltate, a tinut trei copii la scoala in oras, sacrificindu-si viata personala? Cum, cu ce obraz as fi putut eu sa-l critic ca e zgircit, cind singurul lux pe care si-l permitea era o mastica sau o bere, din cind cind, cu prietenii?  

Veti zice ca nu e nici un paradox in ce spun: cei care nu dau de aceea au! Si reciproca: cei care dau de aceea nu au! Sa fim seriosi: cheagul nu se aduna si nu se pierde cu citiva banuti, acolo, pe care ii dai unui napastuit pe strada sau pe care ii cheltui cu un prieten la o cafea. Facind economii atit de marunte ai, poate, inca pentru o zi sau pentru un prinz de halit de unul singur, dar ce jalnic e sa te porti ca un hirciog!  

Zgirciobul tau – despre care tu stii foarte bine ca isi schimba frecvent masinile sau isi cumpara tot timpul haine luxoase ori face minunate concedii si sarbatori si week-end-uri in strainatate etc.-, daca accepta sa mearga si cu tine, sarantocul, la o cafea, la o prajitura ori o bere, cel mai adesea iti va spune ca a uitat acasa cardul sau ca nu are asupra lui bani destui: nu cumva poti sa-l imprumuti tu si ti-i da el altadata inapoi? Daca nu-ti spune ca a uitat cardul acasa si nu se plinge de lipsa banilor din portofel, sigur iti va strecura la un moment dat ca nu are cu ce sa-si plateasca intretinerea! Sau cu ce sa mearga la dentist, de pilda. Si asta fiindca, stiind ca tu esti un saracan, e convins mie in mie ca te astepti sa-ti plateasca el cafeaua, prajitura sau berea, chiar si cind n-ai dat niciodata un astfel de semn! De se intimpla sa fii cu asupra de masura orgolios si, enervat de tertipurile astea stravezii ale amicului zgirie-brinza, nu te multumesti sa-ti platesti doar consumatia ta, ci sari in partea cealalta si platesti si consumatia lui, dragutul de el nu protesteaza deloc, se poarta de parca ar fi cum nu se poate mai fireasca generozitatea asta marunta a ta!

Daca s-ar rezuma doar la atita zgircenia lui, ai putea, la o adica, sa fii intelegator: „ei, n-ai ce face, nu e el mina-larga, dar trebuie sa-l accepti cum e, fiindca in rest e om de treaba!". Da’ de unde!? Eu nu prea am intilnit cazuri de zgirciobi la bani care sa fie generosi in alte feluri. Doar stiti ca stilul este omul! Iata: esti pe patul unui spital? Amicul scirtar nu va veni sa te vada fiindca benzina sau tramvaiul costa, apoi time is money, in plus, mai trebuie sa-ti cumpere si un kil de portocale! E ziua ta si-l chemi si pe el sa sarbatoriti impreuna? Tot prietenul cu resurse modeste va veni cu daruri care-ti merg la inima, chiar daca nu scumpe, si nu carpanosul tau! Il inspiri pe ins cu o idee buna in nu are importanta ce directie? Nu va recunoaste, ca doar nu e prost – daca ii ceri ceva la schimb ? Ai facut tu vreo fapta de arme vrednica de stima? Nu-ti va da a intelege niciodata ca e la curent cu ea: mai intii fiindca, se intelege, el, cu banii lui, e deasupra oricarui sarantoc care tot sarantoc ramine, chiar si daca are fapte de arme importante la activ; in al doilea rind, fiindca lauda sau complimentul i-ar cere o generozitate pe care nu o are si basta! Si e inutil sa te astepti s-o aiba: bietul de el, ma tem ca nu iubeste pe nimeni cu adevarat – nici macar pe cei apropiati – , fiindca unitatea lui de masura e paraua.

Ori de cite ori viata imi scoate in cale vreun zgirciob sadea – personaj care imi e profund antipatic -, imi vine in minte o poezioara pe care mi-o spunea maica-mea in copilarie. Era vorba in ea despre un harpagon national care a cazut intr-o apa mare. Speriat ca se va ineca, a inceput sa strige dupa ajutor. Trecind pe acolo, un om i-a zis: da-mi mina ca sa te scot! Auzind cuvintul „da-mi!", zgircitul a intrat in panica: „nu-ti dau nimic, ii raspunse, / si-n adinc s-a scufundat!". Adinc de ape sau adincul dispretului si uitarii din partea celor din jur –  imi par a fi meritate de un asemenea ins!