Ziua scolilor inchise

duminică, 04 octombrie 2009, 18:34
3 MIN
 Ziua scolilor inchise

Elevii care astazi vor veni la scoala vor fi intimpinati de un afis pe care scrie mare "Greva generala". Scolile si gradinitele din Neamt vor ramine astazi inchise, filiala Neamt a Federatiei Sindicatelor Libere declarind Ziua Educatiei o zi de greva generala. Greva incepe la prima ora a zilei de munca, participanttii nefiind obligeti sa fie prezenti la scoala, in fiecare unitate fiind prezent un comitet de greva, format in principal de membrii de sindicat si, de asemenea, conducerea scolii.

Masura a fost luata pe fondul nemultumirilor existente in sistemul de invatamint de ani de zile, care au culminat cu ultimele modificari aduse legii Educatiei si cu forma in care a fost votata Legea salarizari unice a personalului platit din bugetul public.

"Nemultumirile noastre vizeaza lipsa unei reforme reale si coerente in sistemul national de invatamint, cu implicatii negative asupra resurselor umane si materiale, necesare unui sistem educational performant, elaborarea in graba a Legii Educatiei Nationale, pe fondul unor dispute poilitice, pozitionarea functiilor didactice in partea inferioara a grilei de salarizare adoptate in Legea salarizarii unice, situatie care va determina scaderea substantiala a veniturilor cadrelor didactice, curba de sacrificiu impusa angajatilor din invatamint, nerespectarea de catre Guvern a angajamentelor asumate prin acordul semnat cu reprezentantii federatiilor sindicale din invatamint in data de 6 mai 2009 si neaplicarea Legii 221 din 2008, privind majorarile salariale din invatamint. In aceste conditii, Sindicatul Liber al Lucratorilor din invatamint si Cercetare Stiintifica Neamt solicita finantarea sistemului de invatamint in conformitate cu prevederile legale, de minim 6% din PIB, modificarea Legii Educatiei Nationale astfel incit cheltuielile cu personalul sa urmeze traseul Minister – inspectorate scolare – unitati scolare, asigurarea unei baze didactice corespunzatoare si renegocierea in sistem de urgenta a legii salarizarii  unice", a spus liderul nemtean Gabriel Plosca.

Sindicatele din invatamint erau pregatite sa marsaluiasca astazi, in semn de protest, pe strazile din Piatra Neamt, fiind asteptate sa participe aproape 500 de persoane. Marsul nu a fost aprobat, insa, de Primaria Piatra Neamt, datorita aglomeratiei, tot astazi fiind organizate miscari de protest din partea mai multor organizatii sindicale din ramuri bugetare. Singura forma de protest acceptata a fost un miting de protest in fata Prefecturii, care a fost refuzat, insa, de sindicalisti, intrucit acestia au pichetat Prefectura in urma cu o saptamina.

Istoricul grevelor din invatamint

Prima greva de amploare in educatie s-a declansat pe 24 ianuarie 2000, cind dascalii afiliati Sindicatului "Spiru Haret" au refuzat sa intre la ore timp de 5 saptamini. Miscarea lor de protest a dat rezultate. Sindicalistii au obtinut atunci o crestere salariala de 80%, in doua transe, dupa doua runde de negocieri cu Executivul.

In 2004 profesorii au fost din nou in greva. Atunci au cerut salarii mai mari cu 50%, acordarea a 5% din PIB pentru educatie si recalcularea salariilor din ultimii trei ani. Dupa numeroase runde de discutii, au obtinut o crestere salariala de 27% care nu i-a multumit.

In 2005 au intrat din nou in greva solicitind alocarea a 6% din PIB, salarii dublate pina in 2007, o lege a salarizarii pentru angajatii din sistemul bugetar si alocarea de fonduri pentru infrastructura. Ministrul Educatiei de atunci, Mircea Miclea, a fost solidar cu dascalii  si a demisionat, nemultumit de faptul ca prin buget au fost alocati pentru educatie doar 3,8% din PIB.

In 2000, salariul mediu net lunar in invatamint era de 205 lei, in 2004 de 648 de lei, iar in luna august a anului 2008 a fost de 1.385 de lei, conform Institutului National de Statistica. Sindicalistii din invatamint hotarisera o greva pentru noiembrie 2008, care a fost suspendata datorita suprapunerii cu campania electorala pentru alegerile parlamentare.

Ultima greva generala din invatamint a fost programata in luna mai a acestui an, in ziua de desfasurare a tezelor cu subiect unic, insa nu a impiedicat desfasurarea tezelor, majoritatea dascalilor implicindu-se in desfasurarea tezei.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii