Drumul de la Gura Humorului la Cimpulung Moldovenesc ar putea fi terminat la inceputul lui noiembrie

vineri, 21 august 2009, 20:29
2 MIN
 Drumul de la Gura Humorului la Cimpulung Moldovenesc ar putea fi terminat la inceputul lui noiembrie

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, considera ca lucrarile de modernizare a tronsonului din DN 17 Gura Humorului – Cimpulung Moldovenesc vor fi finalizate undeva la inceputul lunii noiembrie. Exceptie face podul de la Frasin peste raul Moldova si probabil un pod la Molid, dar se construieste o varianta pe doua benzi si un pod provizoriu in zona respectiva. In 26 – 27 august, traficul auto si cel feroviar va fi restrictionat in zona Paltinoasa – Gura Humorului pentru a fi puse covoare elastice aduse din Germania pentru trecerile de cale ferata. Gheorghe Flutur a mai spus ca va cere autoritatilor sa monteze mai multe indicatoare pe DN 17 in special spre manastiri si de asemenea sa fie refacute marcajele cu vopsea alba pentru a fi vizibile conducatorilor auto.

In ce priveste tronsonul Suceava – Gura Humorului din DN 17, acesta va fi receptionat in jurul datei de 15 septembrie. Gheorghe Flutur si specialisti din cadrul Directiei Judetene de drumuri si poduri s-au aflat la Gura Humorului pentru a coordona lucrarile de asfaltare executate de firma SCCF – Grup Colas. Lucrarile de modernizare a DN 17  au intarziat pentru ca au fost probleme fie la reteta la asfalt, fie cu consultantul care nu  a dat solutia finala la podul de la Gura Humorului. "Mai e o problema dar ma tin de capul celor care lucreaza aici la podul de la Gura Humorului care creeaza un dop in trafic si un disconfort major pentru conducatorii auto. Poate multa lume nu stie la capetele acestui pod s-au construit niste camere de tragere si se introduc niste cabluri ca sa tensioneze podul. Este un mod mai original de a construi un pod. A durat si asta nepermis de mult insa m-am tinut un pic de capul lor pentru a termina", a declarat Gheorghe Flutur.

Sursa: Obiectiv de Suceavahttp://www.obiectivdesuceava.ro/

Comentarii