Hipermarketul Real din Scheia va fi inaugurat inainte de Craciun

joi, 06 noiembrie 2008, 21:47
2 MIN
 Hipermarketul Real din Scheia va fi inaugurat inainte de Craciun

Pe data de 20 decembrie a.c. a fost anuntata inaugurarea noului Supermarket Real, in zona industriala Scheia. In data de 22 octombrie, consiliul local al comunei Scheia a aprobat autorizatia de construire pentru complexul comercial ce se va ridica in zona si, chiar de a doua zi, investitia a pornit, zeci de utilaje fiind puse la treaba in perimetrul in care se va ridica noul supermarket Real, aceasta fiind, precum se stie, divizia de retail a concernului Metro.

Potrivit autorizatiei de construire, valabila pentru 12 luni, noul complex comercial va avea o suprafata construita de peste 18.000 de metri patrati, la care se adauga o platforma de depozitare, spatii tehince, spatii de parcare, racorduri precum si spatii verzi. Valoarea investitiei este de 19,5 milioane RON – 195 de miliarde de lei vechi.

Primarul comunei Scheia, Vasile Andriciuc, a declarat ieri ca a purta discutii cu reprezentantii firmei care ridica noua investitie  si a retinut ca magazinul Real va fi dat in folosinta la sfarsitul acestui an, inainte de Craciun. "Este un castig real pentru comuna Scheia, deoarece taxele si impozitele din noua activitate economica vor fi virate in bugetul comunitatii, dar lucrul cel mai important este ca din comuna Scheia vor lucra la acest supermarket un numar de 100 de persoane. In plus, taxa de 2% reprezentand contributia la impozitul pe salariile angajatiilor va reveni de asemenea comunei Scheia. Pana acum, in comuna noastra, nu s-a distrus nimic, totul s-a redimensionat iar economia locala functioneaza in folosul cetateanului de rand. Eu doresc sa atragem cat mai multi investitori pe teritoriul comunei, pentru ca aceasta sa devina mai bogata, cu perspective tot mai bune din punct de vedere economic si social", a explicat primarul comunei Scheia, Vasile Andriciuc.

Asigurarile date de primarul localitatii sunt confirmate si de reprezentantii firmei Masiv Forest, beneficiar al lucrarilor si dezvoltator imobiliar pentru Real. "In preajma Craciunului, magazinul va functiona, noi vom lucra zi si noapte pentru a onora termenul propus pentru finalizarea lucrarilor", a declarat reprezentatul firmei Masiv Forest.

Construirea supermarket-ului  Real din zona industriala Scheia este pe cale sa devina un model de rapiditate in ceea ce priveste realizarea unei investitii in bransa. Astfel, in data de 26 august a fost eliberat de catre consiliul local al primariei Scheia certificatul de urbanism  care vizeaza construirea complexului comercial, a unei parcari, o platforma de depozitare si a racordului la utilitati. Noul centru comercial se va realiza pe o suprafata de 5,3 hectare, avizele fiind obtinute de catre SC Esplanada Sistem SRL Bucuresti.

Peste 110 miliarde de lei vechi  fara TVA a costat firma Esplanada Sistem SRL Bucuresti cumpararea terenurilor si a constructiilor aferente achzitionate de la SC Ateco SRL si SC Agrocom SA Suceava in vederea construirii, in zona angrourilor din zona industriala Scheia a noului complex comercial, ce se ridica sub egida Real.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii