Iubirea l-a bagat in pamant

marți, 09 noiembrie 2010, 21:42
2 MIN
 Iubirea l-a bagat in pamant

Cosmin Panainte a fost gasit spanzurat intr-o liziera cu un lat facut din haine. Niste localnici au descoperit nenorocirea si au anuntat imediat familia si politia. Tanarul nu implinise inca 20 de ani, dar isi castiga singur painea din adolescenta. A muncit in strainatate, dar si pe santiere din tara, iar de putin timp lucra la o manastire. In urma cu cateva zile, Cosmin si-a sunat mama si i-a spus ca nu va reusi sa stranga cei 1000 lei pe care ii datora unei matusi. Pe moment, femeia a reusit sa-l linisteasca. Tanarul nu si-a anuntat familia cand s-a intors in sat. A mers la casa iubitei lui, o tanara in varsta de 17 ani, cu care s-a certat ore in sir. "Cosmin era un copil tare bun. Muncea mult si castiga si el cat sa traiasca. Nu mi-am inchipuit ca isi va pune capat zilelor, desi mi-a spus ca a mai incercat sa faca asta. Era necajit ca nu avea destui bani si ca nu ii putea restitui datoria matusii. I-am explicat ca il ajut si eu, apelez si la bunica lui, numai sa stea linistit si sa nu uite ca impreuna vom gasi o solutie la toate problemele. Pe loc, mi-a spus ca am dreptate si ca nu se va mai gandi la prostii. Duminica, el s-a intors in sat. Nu ne-a anuntat, nu am stiut ca vine in sat. El lucra la manastire. Mi-a spus ca mai are o sapatmana de lucru si nu stie ce va face apoi. S-a oprit la casa iubitei lui. Fata m-a sunat dimineata sa ma intrebe daca a ajuns Cosmin acasa. I-am spus ca nu l-am vazut si imediat m-am gandit la ceva rau. A plecat si sotul meu sa-l caute. Am aflat mai tarziu ca fiul meu s-a spanzurat. Abia am ajuns la el. Nu imi vine sa cred ca el nu mai este. Nu trebuia sa faca asta, nu s-a gandit si la noi?!", povesteste printre lacrimi Marinela Panainte, mama tanarului. Ieri dupa-amiaza, trupul neinsufletit al tanarului a fost adus acasa. Familia lui este distrusa. Oamenii nu au bani nici sa-l ingroape, mai ales ca acum doua saptamani au facut o slujba de pomenire pentru bunica tanarului. Impresionati de drama lor, satenii si primaria din localitate au de gand sa-i ajute cu toate cele necesare inmormantarii.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii