Visul lui Bölöni s-a implinit

duminică, 08 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Visul lui Bölöni s-a implinit

Cotidianul portughez "O Jogo" anunta ca Marius Niculae, virful de atac al echipei Dinamo Bucuresti si al nationalei romane va juca, in urmatoarele trei sezoane la Sporting Lisabona, cu drept de optiune pentru inca doua sezoane. Cel care a insistat cel mai mult pentru transferul lui Niculae a fost noul antrenor al echipei Sporting, Ladislau Bölöni, care il cunoaste foarte bine pe Marius din perioada in care a antrenat reprezentativa Romaniei. Desi Marius nu a fost prea incintat de perspectiva de a juca la Sporting, conducatorii gruparii "leilor" au insistat mereu pentru aducerea dinamovistului. Ziarul lisabonez precizeaza ca, in urmatoarele trei zile, Niculae va efectua controalele medicale, urmind apoi sa plece imdediat la Rio Maior, pentru a se alatura lotului.
Informatia provenita din surse portugheze a fost confirmata si de Victor Becali, care a spus ca acest contract a fost semnat simbata seara, prin fax de catre jucator
La sfirsitul saptaminii trecute, conducerea clubului Sporting s-a intilnit, la Alvalade, cu Ioan Becali, reprezentantul jucatorului si cu tatal acestuia, Constantin Niculae, asigurindu-si in mare proportie semnatura atacantului. Unul dintre punctele de divergenta dintre parti era durata contractului, jucatorul nefiind de acord cu un angajament pe o durata mai mare de trei ani, in timp ce Sporting insista pentru un contract e cinci ani. Solutia gasita (trei ani, plus inca doi la cerere) a reusit sa duca la un punct de finalizare a discutiilor. Pentru aceasta operatiune, Sporting va plati circa 4,5 milioane de dolari in contul clubului Dinamo (care cerea initial 7,5 milioane). Directorul executiv al FC Dinamo Bucuresti, Cristi Borcea a declarat, insa, ca gruparea din Stefan cel Mare va primi numai 3 milioane de dolari in schimbul lui Niculae, iar jucatorul va avea un salariu anual de peste un milion de dolari.
Un alt ziar portughez, "Record" sustine ca finalizarea negocierilor pentru transferul lui Niculae la Sporting a fost accelerata de oferta pe care jucatorul roman a primit-o din partea gruparii spaniole Celta Vigo, ceea ce a facut ca Sporting sa accepta mai multe dintre conditiile celeilalte parti. "Record" il considera pe Marius Niculae drept "una dintre sperantele fotbalului european". Potrivit publicatiei citate, responsabilii clubului Sporting Lisabona nu erau decisi inca cine va purta tricoul cu numarul 7, care a mai fost imbracat de Iordanov, Luis Figo si Sa Pinto . "Controversa a ajuns la final. Posesorul tricoului cu numarul 7 va fi Niculae", noteaza "Record".

Comentarii