EXCLUSIV: TRAGEDIE! Un tren a intrat în plin într-un grup de oameni la Iaşi (UPDATE)

duminică, 20 decembrie 2015, 05:40
3 MIN
 EXCLUSIV: TRAGEDIE! Un tren a intrat în plin într-un grup de oameni la Iaşi (UPDATE)

Un accident feroviar grav a avut loc duminică în zori, în jurul orei 5, în zona Târgului de Cherestea din spatele magazinului Selgros.

UPDATE ORA 07:17

Poliţiştii feroviari au precizat că, din primele informaţii, se pare că victimele sunt o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani şi un bărbat. Bărbatul a decedat, iar femeia a fost resuscitată de medici şi transportată în stare critică la Spitalul "Sfântul Spiridon".

UPDATE ORA 06:47

Se pare că oamenii loviţi de tren sunt comercianţi care se ocupă cu vânzări la talcioc. Aceştia veneau frecvent la târgul organizat în fiecare duminică lângă târgul de cherestea. "Vin în fiecare duminică cu vechituri, foarte dimineaţă. Ca să nu mai înconjoare, ei trec vechea barieră de la piaţa CUG şi intră în talcioc printr-o spărtură în gard. Sunt bătrâni şi mai fac şi ei un ban", a spus proprietara unei case unde au intrat ambulanţele pentru a prelua rănitul.

Cele două victime cărau nişte bagaje voluminoase, cel mai probabil haine vechi în genţi de rafie. Primul din grupul de oameni care a fost lovit de locomotivă este bărbatul decedat. Acesta a fost agăţat de haine, de partea stângă a locomotivei. "A mai rămas ceva acolo, o batistă ceva. Eu i-am văzut, am tras semnale, dar a fost prea târziu. Am trecut peste unul, apoi peste celălalt. Sunt undeva la 300 de metri în spate", a spus mecanicul locomotivei, căutând cu lanterna rămăşiţe omeneşti printre roţile trenului.

Pompierii nu au putut vedea iniţial corpurile victimelor din cauza ceţii dense. Bărbatul decedat se afla între şinele de cale ferată, tăiat, iar rănitul pe margine, cel mai probabil fiind aruncat într-o parte de locomotiva trenului regio.

UPDATE ORA 06:05

Bărbatul rănit grav este încă în maşina de la SMURD. I se acordă îngrijiri medicale, dar este în stare extrem de gravă. Nu se ştie dacă va supravieţui.

UPDATE ORA 05:55

Poliţia feroviară este la faţa locului. Un corp este dezmembrat pe linia ferată; victima e decedată. Un alt bărbat a fost preluat în stare gravă pentru a fi transportat la spital.

Sunt bagaje împrăştiate peste tot. Se pare că oamenii încercau să scurteze drumul. Afară este întuneric şi s-a lăsat o ceaţă densă. Cel mai probabil, oamenii nu au auzit trenul.

UPDATE ORA 05:40

Trenul de pe ruta Iaşi – Tecuci a intrat în plin într-un grup de oameni. Mecanicul spune că aceştia cărau foarte multe bagaje şi că au fost agăţaţi de locomotivă.

Mai multe echipaje SMURD sunt la faţa locului. Trupurile oamenilor sunt căutate.

Comentarii