Actriţa Kristen Stewart va fi preşedinta juriului Festivalului de Film de la Berlin

vineri, 09 decembrie 2022, 19:56
1 MIN
 Actriţa Kristen Stewart va fi preşedinta juriului Festivalului de Film de la Berlin

Actriţa, scenarista şi regizoarea americană Kristen Stewart va fi preşedinta juriului internaţional al celei de-a 73-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, au anunţat vineri organizatorii.

„Suntem învântaţi că am atras-o pe Kristen Stewart în această sarcină excepţională. Este una dintre cele mai talentate şi versatile actriţe din generaţia ei”, au declarat, într-un comunicat, coordonatorii Berlinalei Mariette Rissenbeek şi Carlo Chatrian. „Tânără, în plină ascensiune şi cu o operă impresionantă la activ, Kristen Stewart este legătura perfectă între Statele Unite şi Europa”, adaugă cei doi directori ai festivalului, organizat între 16 şi 26 februarie.

După ce a apărut în copilărie în filmul „Panic Room”, de David Fincher, Stewart a devenit celebră cu rolul din seria „Twilight”. De atunci, a jucat în mai multe filme ale regizorului francez Olivier Assayas („Clouds of Sils Maria”, „Personal Shopper”). De asemenea, ea a filmat cu Woody Allen pentru „Café Society”.

Kristen Stewart, în vârstă de 32 de ani, a realizat şi un scurtmetraj în 2018, anul în care a făcut parte din juriul Festivalului de Film de la Cannes. În prezent, pregăteşte primul ei lungmetraj, adaptarea bestsellerului scriitoarei americane Lidia Yuknavitch, „The Chronology of Water”. 

Comentarii