Anchetă ISJ: copii de grădiniţă expuşi razelor unei lămpi cu ultraviolete. O fetiţă a ajuns la spital

vineri, 06 mai 2022, 01:50
3 MIN
 Anchetă ISJ: copii de grădiniţă expuşi razelor unei lămpi cu ultraviolete. O fetiţă a ajuns la spital

Astfel de lămpi sunt indicate pentru dezinfectarea aerului, însă nu trebuie să fie nimeni în încăpere cât acestea funcţionează n aparatul a fost cumpărat de părinţii copiilor din grupă pe perioada pandemiei. Afectarea copiilor a fost la nivel ocular.

 

Copiii care fac parte dintr-o grupă a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 20 din Iaşi au fost expuşi razelor emise de lampa UV, folosită pentru dezinfecţia sălii. Aproximativ 25 de copii se aflau în camera respectivă, iar o parte dintre ei au avut nevoie de consult medical. În cursul zilei de ieri, au fost prezenţi la grădiniţă 16 dintre copii, restul fiind acasă sub tratament la domiciliu, însă niciunul nu se află internat. La Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului de Copii „Sf. Maria” a ajuns o fetiţă în vârstă de 4 ani, care, după ce a fost consultată de medic, a fost diagnosticată cu conjunctivită la ambii ochi.

„Copilul a fost consultat de medicul nostru de gardă, avea o stare de agitaţie declanşată de durerea de la nivelul ocular. A fost diagnosticat cu conjunctivită, declarativ după ce a fost expus la o lampă cu ultraviolete. Ulterior a fost dirijat la Spitalul de Neurochirurgie pentru un consult oftalmologic”, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. În acest moment, Inspectoratul Şcolar a demarat o anchetă pentru a stabili cum s-a produs incidentul. Reprezentanţii ISJ spun că vor fi aplicate sacnţiuni maxime, în funcţie de rezultatul verificărilor.

„Din informaţiile transmise de unitatea şcolară, marţi, 3 mai, copiii dintr-o grupă au fost expuşi razelor emise de lampa UV din clasă. Pe 4 mai, s-a constituit la nivelul unităţii o comisie de cercetare. Astăzi (n.r. – joi), în unitatea şcolară s-au deplasat reprezentanţi ai ISJ Iaşi. În funcţie de rezultatele verificărilor, se vor aplica sancţiunile maxime care se impun şi pe care le prevede legislaţia”, au menţionat reprezentanţii ISJ. Incidentul s-ar fi produs după ce cadrul didactic care are în grijă grupa respectivă a lipsit în ziua incidentului şi a fost înlocuit de altcineva, care fie nu ştia de existenţa lămpii, fie nu cunoştea modul în care această lampă poate fi utilizată. Timpul de expunere la razele UV nu ar fi fost unul foarte mare, susţin reprezentanţii grădiniţei.

Lampa a fost achiziţionată de părinţi în timpul pandemiei, fiind singurul dispozitiv de acest fel de la nivelul unităţii şcolare. Medicii spun că, în contextul pandemiei, lămpile UV au început să fie folosite tot mai des, însă acest lucru nu se face în prezenţa altor persoane în cameră, fiind mai multe reguli care trebuie respectate. „Lămpile cu ultraviolete sunt într-adevăr foarte utile ca să dezinfectăm aerul şi suprafeţele, le utilizăm şi noi în spital, însă nu trebuie să existe persoane în camera respectivă când se folosesc. Există risc de arsuri oculare, tegumentare”, a completat dr. Tamara Roşu. Conform regulilor de securitate, lămpile UV nu trebuie să fie ţinute în priză când nu sunt folosite, tocmai pentru a evita pornirea lor accidentală. (Mădălina OLARIU, Andrei MIHAI)

 

 

Comentarii