Baia Turcească intră în administrarea Ateneului, mişcare puternic contestată de societatea civilă

joi, 30 noiembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Baia Turcească intră în administrarea Ateneului, mişcare puternic contestată de societatea civilă

Ateneul Național din Iași a preluat în administrare Baia Turcească, clădire transformată în Centru Internațional de Artă Contemporană (CIAC). Consiliul Local (CL) a aprobat, ieri, cu o singură abținere, transferul dreptului de administrare. În plen, reprezentanți ai societății civile au solicitat retragerea proiectului de pe ordinea de zi.

Primăria și-a motivat decizia de a face acest transfer întrucât, până ieri, CIAC era administrat de o direcție a municipalității fără personalitate juridică, fiind vorba despre Direcția Exploatare Patrimoniu, un compartiment care gestionează în special terenuri publice, parcări și baze de agrement.

Reprezentanți ai societății civile au solicitat ieri ca CIAC să devină o instituție culturală independentă și să nu fie asociată cu Ateneul, o instituție „care promovează cu preponderență forme de cultură tradițională, divertismentul și spectacolul bulevardier”.

„Ateneul nu a contribuit cu nimic la formarea și dezvoltarea scenei de artă contemporană din Iași. Această instituție nu are expertiza necesară pentru a concepe și a derula programe culturale specifice artei contemporane și nici expertiza unei încadrări a CIAC la nivelul instituțiilor similare de pe scena internațională de artă. Administrarea CIAC de către Ateneu ar reprezenta o ingerință serioasă, firește injustă, a politicului în spațiul de liberă exprimare culturală și în viața comunității culturale locale”, a declarat, în plen, Cătălin Gheorghe, profesor de artă contemporană la Universitatea de Arte.

El a adăugat că preluarea clădirii de către Ateneu ar fi percepută ca „o soluție de avarie, de compromis, de impas organizațional și cultural, de lipsă de imaginație administrativă, de blocaj în dezvoltarea culturală”. În final, el a solicitat Primăriei organizarea unei dezbateri pentru a stabili modul în care să fie administrat CIAC, o astfel de solicitare având sprijinul mai multor ONG-uri care au desfășurat activități artistice la Baia Turcească.

Solicitarea nu a avut ecou în plen: proiectul a fost aprobat cu o susținere largă a consilierilor, fiind înregistrată o singură abținere, cea a lui Răzvan Timofciuc (recent exclus din USR), în timp ce consilierii PNL, USR, PSD și PMP au votat în favoarea proiectului.

„Această clădire nu poate fi înstrăinată, administrarea trebuie, nici măcar nu este la îndemâna mea, să fie publică pe perioada celor 5 ani minim până când se finalizează perioada de sustenabilitate asumată prin intermediul contractului de finanțare europeană. (…) Ateneul nu este o soluție de avarie, ci una intens studiată pentru că a fost instituția culturală cu cea mai mare creștere din punct de vedere al desfășurării actului artistic la nivel național”, a comentat primarul Mihai Chirica.

Edilul șef al Iașului a adăugat că CIAC va găzdui în continuare evenimente propuse de organizații neguvernamentale conform specificului centrului.

Comentarii