Cazare în cămin pentru cei care vin să se înscrie la facultate: 50 de lei pe zi

vineri, 19 iulie 2019, 01:57
2 MIN
 Cazare în cămin pentru cei care vin să se înscrie la facultate: 50 de lei pe zi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” oferă posibilitatea elevilor care vin în această perioadă să îşi depună dosarele pentru a susţine examenul de admitere să rămână cazaţi în căminele instituţiei de învăţământ superior medical. Există, astfel, 60 de locuri de cazare în căminele E5 şi 1 Mai B, tariful de cazare fiind de 50 de lei de persoană pe zi.

„Cererile de cazare se depun la Serviciul Facilităţi Studenţi (str. Gheorghe Asachi nr.14, Cămin E5, parter) în perioada înscrierilor pentru concursul de admitere (15-19 iulie), în intervalul orar 9-15. Reamintim că pentru concursul de admitere la studii universitare de licenţă, pentru sesiunea iulie 2019, depunerea dosarelor are loc în perioada 15-20 iulie, iar pe 24 iulie candidaţii vor susţine testul grilă, cu durata de trei ore, pentru ocuparea locurilor subvenţionate de la bugetul de stat şi a locurilor cu taxă în lei“, au precizat reprezentanţii universităţii.

În ceea ce priveşte examenul, la intrarea în sală candidaţii nu au voie să aibă niciun obiect de scris la ei în afară de cele date de organizatori, nici ceasuri de mână, telefoane sau genţi şi rucsacuri. Cei care aduc astfel de obiecte în sală trebuie să le depună într-un loc special până la terminarea concursului, iar candidaţii care au ca disciplină de concurs chimia organică, fizica sau matematica vor primi de la comisia de admitere un minicalculator neprogramabil.

Comentarii