Cel mai mic Consiliu Local, cea mai mare ordine de zi. Şedinţă a edililor cu două premiere, azi. Cele mai importante decizii ce privesc ieşenii

miercuri, 29 noiembrie 2023, 02:50
4 MIN
 Cel mai mic Consiliu Local, cea mai mare ordine de zi. Şedinţă a edililor cu două premiere, azi. Cele mai importante decizii ce privesc ieşenii

Consilierii locali vor avea astăzi de dezbătut un număr record de proiecte de hotărâre pentru o singură şedinţă. Până ieri, pe ordinea de zi erau incluse aproape 80 de iniţiative. Reuniunea de astăzi va mai bifa o premieră: proiectele vor putea fi aprobate doar cu 13 voturi faţă de 14 în mod obişnuit.

 

Printre proiecte nu se află şi numirea unui nou viceprimar şi sunt puţine şanse ca o astfel de iniţiativă să apară pe lista suplimentară: deşi au voturile necesare pentru desemnarea unui nou viceprimar, liberalii nu se grăbesc întrucât acest post ar putea fi negociat în schimbul unui sprijin politic după ce numărul consilierilor în funcţie va reveni la normal.

În debutul şedinţei vor fi vacantate posturile celor doi consilieri USR demisionari astfel că, pentru şedinţa de astăzi, majoritatea va fi de 13 voturi întrucât aceasta se raportează la numărul de consilieri în funcţie. În mod obişnuit, Consiliul Local (CL) are 27 de membri, dar componenţa va fi completată în următoarea şedinţă, după ce mandatele altor doi consilieri supleanţi USR vor fi validate de către instanţă.

 

Scumpiri la CTP

 

Printre proiectele care vor fi aprobate de către consilieri se numără: bugete rectificate în cazul Citadin şi CTP, majorarea preţului la bilete CTP (3,5 lei – o călătorie, 7 lei – două călătorii, o creştere de 17%), modificarea indicatorilor în cazul mai multor investiţii în curs (devize actualizate de lucrări), încheierea unui parteneriat cu Primăria Ungheni din Republica Moldova pentru iniţierea unui proiect transfrontalier (o iniţiativă de 11 milioane euro) sau acordarea a şase titluri de cetăţean de onoare.

O investiţie nouă care va fi aprobată de CL presupune lucrări pentru montarea de panouri fotovoltaice la CET Holboca. Proiectul are o valoare de 49,7 milioane lei. Producţia media anuală de energie electrică este estimată la 9.300 MWh, iar scopul proiectului este de a reduce dependenţa de surse energetice externe.

Un alt proiect presupune preluarea în administrare de către Ateneu a clădirii cunoscute drept „Baia Turcească”. Imobilul a fost renovat cu bani europeni şi a fost transformat în Centru Internaţional de Artă Contemporană. În prezent, clădirea este administrată de o direcţie a Primăriei (Direcţia Exploatare Patrimoniu). În clădire se vor desfăşura „evenimente de artă contemporană într-un spaţiu neconvenţional”, alături de alţi parteneri (asociaţii, organizaţii profesionale, centre culturale etc.).

 

Planuri urbanistice noi

 

Pe ordinea de zi a fost inclus şi proiectul privind vânzarea unui teren de 425 mp din str. Smârdan, fiind depuse trei cereri la Primărie (două firme şi o persoană fizică) prin care se solicită organizarea unei licitaţii. În acelaşi timp, un teren cu o suprafaţa similară, din zona Kaufland Tătăraşi, va fi scos la licitaţie de concesionare. În primul caz, investitori interesaţi vor să deruleze un proiect imobiliar, iar, în cea de-a doua situaţie, este vorba despre amenajarea unei parcări.

În şedinţa de CL vor fi discutate şi 11 planuri urbanistice zonale (PUZ), în general fiind vorba despre proiecte de mică amploare ce presupun construirea de locuinţe individuale. Cele mai mari proiecte vizează amenajarea unui ansamblu rezidenţial în zona Vişan (30 de vile) şi construirea unui bloc cu 60 de apartamente pe şos. Bucium, în apropiere de intersecţia cu bld. Poitiers şi str. Trei Fântâni.

Ultimul proiect urbanistic menţionat a fost respins în şedinţa trecută, dar, cel mai probabil, la reuniunea de astăzi va fi aprobat având în vedere că planul este sprijinit de liberali, iar cele 13 voturi ale alianţei PNL-PMP sunt suficiente, de această dată, pentru a da undă verde investiţiei.

 

Noua majoritate de 13

 

O majoritate cu 13 voturi este o premieră pentru plenul CL şi, cel mai probabil, la şedinţa următoare lucrurile vor fi reveni la normal, iar cei doi consilieri supleanţi ai USR vor depune jurământul în plen. Astăzi, va depune jurământul tot un consilier supleant al USR (Emanuel Zanoschi), el înlocuindu-l pe Cezar Baciu, consilier exclus în mai 2021 din USR pentru că s-a aliat că PNL şi, până la decizia recentă a judecătorilor ieşeni, ocupa una dintre funcţiile de viceprimar.

Singurele proiecte de hotărâre pe care liberalii nu le pot aproba cu 13 voturi sunt cele privind înstrăinarea de terenuri (vânzări sau concesiuni) pentru care sunt necesare două treimi din numărul consilierilor. 

Comentarii