Concursul pentru şefia Spitalului de Neurochirurgie se desfăşoară în spatele uşilor închise

miercuri, 29 decembrie 2021, 02:50
2 MIN
 Concursul pentru şefia Spitalului de Neurochirurgie se desfăşoară în spatele uşilor închise

Concursul pentru postul de manager al Spitalului de Neurochirurgie se desfăşoară chiar în această perioadă într-o lipsă totală de transparenţă: în ajunul Crăciunului a fost termenul limită până când s-au depus dosarele candidaţilor, iar pe 31 decembrie, în ajunul noului an, vor fi făcute publice proiectele de management. 

Concursul pentru postul de manager al Spitalului de Neurochirurgie se desfăşoară chiar în această perioadă într-o lipsă totală de transparenţă: în ajunul Crăciunului a fost termenul limită până când s-au depus dosarele candidaţilor, iar pe 31 decembrie, în ajunul noului an, vor fi făcute publice proiectele de management. Pe site-ul spitalului nu sunt publice numele celor care s-au înscris, ci doar numărul dosarelor. Astfel, candidatul „26106” a fost declarat respins de comisia de concurs, în timp ce candidatul „26125” a fost admis.

Organizarea concursului chiar în miezul sărbătorilor de iarnă nu este singura surpriză: deşi au existat doi candidaţi care şi-au depus dosarele, un singur candidat a reuşit să treacă de etapa de verificare a dosarelor. Surse din spital au precizat că cei doi candidaţi sunt actualul manager, conf. dr. Lucian Eva, şi conf.dr. Dana Turliuc, şefa Secţiei Neurochirurgie 2. Aceasta din urmă a fost respinsă, fiind invocat acelaşi motiv ca în cazul concursului de manager de la Spitalul „Sf. Spiridon” – un număr mai mare de pagini în proiectul de management. În schimb, deşi nu sunt publice numele candidaţilor, ştim componenţa comisiei de concurs: doi manageri de spital, ec. Robert Dâncă, de la Maternitatea „Cuza Vodă” şi dr. Mihai Glod de la Spitalul Căi Ferate, alături de Etienne Ignat, membru PNL, secretarul comisiei, şi Andrei Apreotesei, preşedintele Consiliului de Administraţie al spitalului, cunoscut însă ca manager al Ateneului din Tătăraşi.

Vrea cineva să adreseze întrebări candidaţilor? Ghinion

În anunţul de concurs sunt mai multe chestiuni care ridică semne de întrebare. Deşi orice persoană poate propune întrebări pentru candidaţii înscrişi, condiţia fiind ca aceste întrebări să aibă legătură cu proiectul de management, acest lucru nu este posibil. Asta pentru că data limită până când orice persoană poate trimite întrebări este 31 decembrie, ora 10.00, în contextul în care proiectele de management ale eventualilor candidaţi vor fi publicate în aceeaşi zi, fără să se ştie dacă vor fi publicate înainte de ora 10.00, ora limită până la care pot fi trimise întrebările. Totodată, la susţinerea proiectului au dreptul, conform legii, să participe reprezentanţi mass-media şi alte persoane interesate care trebuie să trimită comisiei o solicitare de participare. Comisia de concurs a stabilit însă din start că maximum 10 persoane vor putea să asiste, iar confirmarea se va face în ordinea cronologică a solicitărilor.

Comentarii