Lista străzilor care vor fi închise pe perioada Sărbătorilor Iaşului

sâmbătă, 08 octombrie 2022, 01:50
3 MIN
 Lista străzilor care vor fi închise pe perioada Sărbătorilor Iaşului

Unele străzi din centrul Iaşului vor fi închise începând de astăzi şi până la finalul săptămânii viitoare. Restricţiile şi modificările de circulaţie au fost decise în contextul desfăşurării Sărbătorilor Iaşului şi Hramului Sf. Parascheva. 

Manifestările vor avea loc preponderent în zona centrală. O primă măsură vizează extinderea zonei pietonale Ştefan cel Mare spre Casa Modei şi, respectiv, până la intersecţia străzilor I.C. Brătianu – Agatha Bârsescu. Pe pietonal va fi deschis în această perioadă Târgul de toamnă unde vor putea fi achiziţionate produse specifice de la comercianţii găzduiţi în căsuţele montate de Primărie.

În acelaşi timp, vor fi închise traficului arterele de circulaţie din zona Catedralei Mitropolitane: Col. Langa, G.M. Cantacuzino, Iordachi Lozonschi (fosta Cloşca), Sf. Petru Movilă, stradela Uzinei, Morilor, Al. Ipsilanti şi Sf. Andrei.

Pe aceste străzi este prevăzut traseul pelerinilor, iar, de astăzi, începe montarea unor ecrane LED astfel încât pelerinii aflaţi la rând să poată vizualiza în direct evenimentele care vor avea loc în Catedrala Mitropolitană.

Restricţiile rutiere vor fi impuse, în funcţie de necesităţi, şi pe bld. Regele Mihai I, pe tronsonul cuprins între şos. Naţională (spălătoria K9) şi Podu Roş (sediul PNL) şi bd. Regele Ferdinand I, pe tronsonul cuprins între Podu Roş până la intersecţia cu Podul de Piatră: pe aceste străzi sunt rezervate locuri pentru parcarea autocarelor cu pelerini.

O restricţie punctuală va fi duminică, 9 octombrie, la orele 19.30 pe traseul str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă – str. Armeană – str. C. Negri: aceste străzi vor fi închise temporar traficului pentru procesiunea Calea Sfinţilor. Începând de miercuri (12 octombrie), firma care va fi contractată de Primărie va monta, în faţa Palatului Culturii, scenotehnica necesară pentru concertul de peste trei zile.

Pe cale de consecinţă, până luni (17 octombrie), ora 12.00, va fi închisă circulaţia rutieră pe aleea din faţa Palatului Culturii, între liniile de tramvai şi str. Anastasie Panu. În prima parte a zilei de vineri (14 octombrie), pentru buna desfăşurare a Sfintei Liturghii, va fi închis traficul rutier pe str. I.C. Brătianu, între bld. Ştefan cel Mare şi str. Cuza Vodă, pe str. A. Bârsescu, între str. I. C. Brătianu şi str. Mănăstirea Dancu.

În ziua concertului (15 octombrie), va fi închisă circulaţia rutieră pe str. Anastasie Panu, pe tronsonul cuprins între str. Sf. Lazăr şi str. Palat, şi pe str. Palat, pe tronsonul cuprins între str. Anastasie Panu şi str. Sf. Lazăr. Pe scena din faţa Palatului vor fi două concerte: unul de muzică populară (intervalul orar 13.00 – 16.00) şi un spectacol omagial „Încoronarea Regelui 100” (intervalul orar 20.00 – 23.00).

Printre artiştii care se vor urca pe scena din faţa Palatului Culturii se numără Delia, Ştefan Bănică, Holograf, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nancy Brandes, Mircea Baniciu, Mario Fresh, Arsenium, A-Mill şi Yanis Pavel. Prezentatorii spectacolului vor fi Dan Negru şi Anca Mazilu.

În ceea ce priveşte concertul de muzică populară, Primăria îi vrea pe scenă pe Gheorghe Turda, Ion Paladi, Tudor Ungureanu, ansamblul etno-folcloric „Ştefan Vodă”, Ioana Căpraru, Ilie Caraş şi Ştefan Pintili. Un foc de artificii este programat în jurul orei 22.50.

Trasee speciale de acces pentru pelerini în centrul oraşului

La fel ca în anii înainte de pandemie, autorităţile locale au stabilit trasee speciale pentru accesul pelerinilor în centrul oraşului, în funcţie de zonele dinspre care vor intra în municipiu: zona Vaslui, Albiţa, Tomeşti (şos. Bucium – str. Bucium – bd. Metalurgiei – bd. D. Mangeron), Holboca (str. A. Vlaicu – bd. Chimiei – bd. D. Mangeron – Splai Stâng Bahlui), Leţcani (DN 28 – şos. Moara de Foc – Gară – bld. N. Iorga – Gara Nicolina – bld. D. Cantemir – Splai Bahlui Stâng – str. Ipsilanti), Popricani, Cârlig (bld. C.A. Rosetti – str. Cucu), Breazu (bld. Carol I – bd. Independenţei) şi Ciurea (şos. Nicolina – Podu Roş – Splai Bahlui Drept – bd. T. Vladimirescu – bd. D. Mangeron). 

Comentarii