Mai bine de 3 ani pentru proiectarea A8 de la Târgu Neamț la Ungheni. Vor fi două trasee

miercuri, 02 septembrie 2020, 01:59
4 MIN
 Mai bine de 3 ani pentru proiectarea A8 de la Târgu Neamț la Ungheni. Vor fi două trasee

Nou: CNAIR nu solicită doar actualizarea studiului de fezabilitate, ci şi realizarea proiectului tehnic de execuţie.

Prima licitaţie care ar putea urni la modul concret proiectul tronsonului de autostrada care tranzitează Iaşul a fost lansată ieri. Procedura a venit cu o completare: Compania de autostrăzi nu solicită doar actualizarea studiului de fezabilitate, ci şi realizarea proiectului tehnic de execuţie. Din acest motiv, suma alocată este semnificativ mai mare decât alte licitaţii eşuate în trecut: 73,4 milioane lei (circa 15,5 milioane euro). Potrivit anunţului publicat în sistemul naţional de achiziţii publice (SICAP), fondurile sunt asigurate de la Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operaţional de Infrastructură Mare (POIM).

E inclus tronsonul Iaşi – Ungheni

Licitaţia lansată ieri de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vizează tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (circa 100 km). Spre diferenţă, acum doi ani fusese lansată o procedură (parteneriat public-privat) care a exclus sectorul Iaşi – Ungheni. Reintroducerea acestui traseu este importantă pentru Iaşi: sectorul va funcţiona ca o variantă ocolitoare a municipiului.

O altă noutate constă în intenţia CNAIR să împartă execuţia tronsonului în loturi, iar, astfel, se creează premisele să se lucreze simultan la toate sectoarele care formează cei 100 km ai autostrăzii Ungheni – Tg Neamţ, parte din A8 (Ungheni – Tg Mureş).

Principalele componente ale licitaţiei lansate ieri vizează: actualizarea studiului de fezabilitate (vechi de peste 10 ani), realizarea documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire, întocmirea proiectului tehnic de execuţie a lucrărilor, consultanţă în depunerea aplicaţiei de finanţare UE şi asistenţă tehnică (în întocmirea caietului de sarcini pentru licitaţia de execuţie şi supervizare lucrări în perioada de implementare).

Printre altele, firma care va fi selectată de CNAIR va trebuie să întocmească un nou studiu de trafic pe întreg tronsonul de autostradă, să realizeze diversele studii necesare (ridicare topografică, studii geotehnice, studii hidrologice, relocare utilităţi) şi elaborarea documentaţiile necesare pentru obţinerea Acordului de mediu. „Beneficiarul (CNAIR, n.r.) se aşteaptă ca în urma executării acestor servicii necesare (…) să se definească un proiect robust, temeinic analizat şi pregătit din punct de vedere tehnic, juridic, financiar, social, economic şi al cerinţelor de mediu“, se arată în caietul de sarcini.

Proiectantul va propune două variante de traseu

Conform cerinţelor CNAIR, proiectantul desemnat va identifica două variante de traseu şi va recomanda una dintre acestea. „Punctul de începere al proiectului se păstrează astfel încât să fie asigurată conexiunea cu tronsonul Tg Mureş – Tg Neamţ, de asemenea punctul de sfârşit al proiectului se păstrează pentru a asigura conexiunea cu Podul peste râul Prut, la Ungheni“, se precizează în documentaţie.

O cerinţă imperativă a CNAIR este ca dezvoltarea variantelor de traseu să se facă înspre nord de DN 28. „Se va urmări o diminuare a costurilor cu construcţia obiectivului, faţă de valorile estimate la nivelul anului 2011, prin reanalizarea criteriilor de proiectare, a soluţiilor tehnice de execuţie şi modificarea liniei roşii a proiectului“, se mai arată în caietul de sarcini.

Traseul actual al tronsonsului Tg Neamţ – Iaşi – Ungheni cuprinde patru sectoare: Tg Neamţ – Tg Frumos (32 km), Tg Frumos – DN28 Leţcani (29 km), Leţcani – DN24C (17 km) şi DN24C – Pod peste Prut. „În zona Golăieşti, sfârşitul autostrăzii va fi în punctul vamal ce urmează a fi construit în cadrul proiectului, iar între punctul vamal şi podul peste Prut se va construi un drum de legătură“, se precizează în documentaţie.

În acelaşi timp, CNAIR solicită proiectantului să analizeze asigurarea legăturii cu Aeroportul Iaşi şi viitorul Spital Regional de Urgenţă din zona Moara de Vânt.

Licitaţia organizată de CNAIR ar putea fi adjudecată până la sfârşitul acestui an. Ulterior, pe parcursul a 18 luni, va fi actualizat studiul de fezabilitate, în condiţiile în care 6 luni din această perioadă a fost stabilită pentru alegerea variantei de traseu. Toate documentaţiile, studiile şi avizele, inclusiv depunerea cererii de finanţare UE, trebuie finalizate în cel mult trei ani de la ordinul de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de anul 2023.

Comentarii