Se întâmplă în timp ce în farmacii acesta nu mai există deloc

Medicii de familie au primit doar jumătate din dozele de vaccin antigripal solicitate

vineri, 08 noiembrie 2019, 02:57
2 MIN
 Medicii de familie au primit doar jumătate din dozele de vaccin antigripal solicitate

Alte aproximativ 30.000 de doze au ajuns la Iaşi la începutul acestei săptămâni, ceea ce înseamnă că deja a fost făcută repartizarea lor la cabinetele medicilor de familie.

În total pentru judeţul Iaşi, Ministerul Sănătăţii a repartizat 92.290 de doze. Campania vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripă de sezon.

„Suntem bucuroşi că pacienţii încep să înţeleagă importanţa imunizării şi poate că mişcarea anti-vaccinare, care este la nivel mondial, îşi diminuează din amploare. Important este că pacienţii noştri de toate vârstele vor să se vaccineze, iar vaccinarea a început încă de la cealaltă tranşă. Ieri am primit următoarea tranşă. Până acum, s-a primit doar jumătate din numărul de doze solicitate de medicii de familie, iar în farmacii este într-adevăr o lipsă de vaccin, pentru că, probabil, nici furnizorul nu a făcut faţă cererii“, a declarat Anca Deleanu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie.

Practic, în aceste zile, în cabinetele medicilor de familie se va începe imunizarea următoarelor categorii de persoane: cele cu vârstă peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat. De asemenea, vor fi imunizaţi copiii şi bătrânii din instituţiile sociale, dar şi personalul medico-sanitar, conform recomandărilor Organizaţia Mondiale a Sănătăţii.

Comentarii