Pericol: vaccinarea copiilor ieşeni, în mare impas. Transfer de date defectuos. A dispărut istoricul medical

vineri, 15 iulie 2022, 01:50
3 MIN
 Pericol: vaccinarea copiilor ieşeni, în mare impas. Transfer de date defectuos. A dispărut istoricul medical

Medicii de familie ieşeni, dar şi cei din restul ţării, atrag atenţia asupra faptului că vaccinarea copiilor se află într-un moment de impas odată cu transferul datelor şi punerea în funcţiune a noului Registru Electronic Naţional de Vaccinare (RENV). De pe 1 iulie, RENV copii, cel în care erau înregistrate toate vaccinările făcute ale copiilor, începând cu cele din maternitate, a fost închis. Practic, nu mai poţi şti dacă un copil are sau nu un anumit vaccin.

 

Conform unei Hotărâri de Guvern, de la începutul lunii iulie, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate de medicii de familie în noul RENV, cel care a fost folosit şi în contextul vaccinării împotriva COVID-19. Medicii de familie văd cu ochi buni ideea de unificare a celor două registre, însă susţin că problemele au apărut din momentul în care demersul a fost pus în practică. Aceştia spun că istoricul de vaccinare care exista în RENV-copii a dispărut pentru foarte mulţi pacienţi şi că, în lipsa acestuia, nu mai pot înregistra noile vaccinuri efectuate.

„Este o problemă foarte dificilă, sper ca lucrurile să se mai simplifice, pentru că dacă sunt făcute din birou, nu ajung decât să fie de fapt nefuncţionale. Există o serie întreagă de probleme la acest transfer care s-a făcut, disfuncţionalităţi majore, sunt date care nu au fost salvate, cum ar fi vaccinările din maternitate sau faptul că nu poate fi selectată seria vaccinului. Acest registru, odată ce este funcţional, el devine foarte bun, însă faptul că tot ce s-a pierdut ar trebui să introducem noi manual, nu este o variantă”, a precizat dr. Anca Deleanu, medic de familie şi preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), filiala Iaşi.

Daciana Toma, medic de familie: „Nu asta trebuie să fie activitatea medicului”

Medicii mai explică şi că dacă un vaccin administrat unui copil nu poate fi înregistrat în RENV, lipseşte astfel şi dovada oficială că vaccinul a fost făcut. „Practic, din perspectiva autorităţilor, un copil care nu are un vaccin înregistrat nu este vaccinat”, mai spun specialiştii. Pe de altă parte, dacă vaccinul nu poate fi înregistrat de către medic, acest lucru înseamnă şi că nu poate justifica în faţa autorităţilor că a fost folosit vaccinul, că ar figura că rămâne cu el în stoc şi nu mai poate solicita alte doze de vaccin.

„Este într-adevăr o problemă serioasă. Dacă eu nu pot să demonstrez că am administrat acele vaccinuri, figurez că am vaccinuri pe stoc din perspectiva DSP, iar pe bună dreptate luna viitoare DSP nu îmi mai dă alte vaccinuri. Unii colegi reuşesc să înregistreze vaccinările, alţii nu, eu de exemplu am ales să amân vaccinările, să mai stau una-două săptămâni şi să vedem ce se mai întâmplă. Ştiu colegi care s-au chinuit ore în şir, apoi au cerut ajutor de la cei de la RENV să îi ajute. Nu asta trebuie să fie activitatea medicului în cabinet, el trebuie să vaccineze, să aibă un soft care funcţionează, nu să fie nevoie să îmi las toată activitatea deoparte ca să buchisesc RENV-ul. Nu este în regulă”, a explicat dr. Daciana Toma, medic de familie, membru în biroul executiv al SNMF.

Se va prăbuşi rata de vaccinare?

Medicii au mai explicat că în acest moment se află în situaţia de a nu putea să deruleze campaniile de imunizare pentru că vaccinările făcute în ultima perioadă riscă să aibă erori de înregistrare. „Luptăm de ani de zile să creştem rata de vaccinare în rândul copiilor cu vaccinurile obligatorii din Programul Naţional de Imunizare, dar am ajuns acum să fim blocaţi prin astfel de decizii administrative. Asigurăm părinţii că vom depune toate eforturile pentru a putea să ne derulăm activitatea de vaccinare a copiilor şi pentru a determina autorităţile să facă demersurile necesare pentru recuperarea bazelor de date cu istoricul vaccinal al copiilor şi de a face RENV funcţional”, au completat reprezentanţii SNMF.

 

Comentarii