Pila mea

Adevărul este că fără o pilă zdravănă nu reuşeai să vii cu postul în învăţământ dintr-un judeţ în altul. Iar eu reuşisem să vin în satul meu din judeţul Iaşi tocmai de la 54 de kilometri de Bacău. Să fiu clar! Mai degrabă urci Chomolungma fără şerpaşi decât să reuşeşti un asemenea transfer.

Cum am reuşit? Ca mai întotdeauna, întâmplarea a avut un rol important. Când venea la sfârşit de săptămână de la postul din judeţul Bacău, treceam pe la mătuşa Ileana – Dumnezeu s-o ierte – cea care m-a botezat. Nana Ileana era singură. Locuia la o casă în Tătăraşi, o casă înghesuită de blocuri. Şi ea mi-a spus: „Lasă, Radule, că eu am să te ajut”. Mi-am zis în minte: „Ei, bătrâna vorbeşte gura fără ea.  Nu are cum să mă ajute”. Este drept, îmi plăceau vorbele ei şi mai ales glasul: dulce, mi se punea pe suflet ca o frunză de patlagină.

Este drept, mama mi-a zis: „Când soră-mea Ileana zice ceva, să ştii că se ţine de cuvânt”. N-o prea credeam nici pe mama.

Şi iată cum s-a întâmplat! Nana Ileana locuia în Tătăraşi la o casă rămasă printr-o minune în picioare. În jur se ridicaseră blocuri. Mai erau doar vreo două case pe pământ, cum se zice în Basarabia. La ea veneau vecinele şi trăncăneau: ca la mahala. Printre aceste cucoane era şi o asistentă medicală pe nume Ibănescu. Această doamnă era cam tra-la-la. De pildă, mângâia iepuroaicele pe care le creştea nana Ileana şi bătea cu pălmuţa pe iepuroii, care, se ştie, sunt hipersexuali. Era în ultimii ani ai lui Ceaşcă, multi oameni creşteau iepuri ca să-şi completeze veniturile şi să aibă carne. Iepurii erau neimpozabili. Spun asta ca să afle cei mai tineri, care nu au prins vremurile acelea.

Şi această doamnă Ibănescu aducea resturile vegetale de la bucătărie. Ba îl implica şi pe domnul, pardon tovarăşul Ibănescu, coşcogea prim-secretar de judeţ, în această operaţiune. Dumnealui aducea cu sacul iarbă de la marginea oraşului. Şi căra sacii cu maşina. Trebuie să spun că acest domn Ibănescu  a ajuns prim-secretar al judeţului Iaşi. Era un om blajin. În pofida figurii lui posomorâte, ba parcă războinice, mutră belicoasă, probabil câştigată în multe şedinţe de partid.

Nana Ileana mi-a pus o pilă la doamna Ibănescu, doamna a vorbit cu domnul şi aşa am ajuns în satul natal de lângă Iaşi. „La anul o să rămâi pe drumuri la anul”, mi-a zis nervoasă Doamna Murgoci, inspectoarea şefă din învăţământ. Nu-i convenea că trecusem peste ea. Numai că în anul şcolar viitor am dat examen la CCSITUMP, un institut de cercetare pe lângă CUG, şi am intrat acolo ca traducător. Na, pune-mi sare pe coadă, doamna inspctoare! Am intrat acolo şi în 1990 am fost printre cei care am înfiinţat revista Timpul. Şi m-am trezit că ştiu să scriu articole, cărţi etc. Asta fac şi azi!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist