Reprezentanţii bolnavilor cronici taxează declaraţiile ministrului Sănătăţii

vineri, 18 septembrie 2020, 01:50
1 MIN
 Reprezentanţii bolnavilor cronici taxează declaraţiile ministrului Sănătăţii

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) reacţionează după declaraţiile ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru. Acesta ar fi susţinut că pacienţii cu boli cronice nu şi-au consultat medicii de familie în perioada pandemiei şi astfel au permis avansarea unei boli preexistente, devenind mai vulnerabili în faţa infecţiei cu coronavirus. 

Reprezentanţii COPAC spun însă că pacienţii cronici nu au avut acces în această perioadă, fiind nevoie să fie trataţi în spitale şi ambulatorii de specialitate. „Oare cum puteau ajuta medicii de familie pacienţii dacă ulterior aceştia nu au acces în caz de nevoie în spitale, nu beneficiază de evaluările necesare, nu sunt operaţi şi sunt puşi să aştepte pe o perioadă nedefinită? Ce se întâmplă cu pacienţii cu HIV, tuberculoză şi alte boli infecţioase având în vedere că spitalele de boli infecţioase sunt transformate în spitale COVID pe termen nelimitat? Ca reprezentanţi ai pacienţilor, considerăm că toată această perioadă a pandemiei ne-a arătat limitarea concentrării tratării pacienţilor cronici aproape exclusiv în spital”, au declarat reprezentanţii COPAC.

De asemenea, aceştia consideră că teama pacienţilor de a merge la medic sau în spital este cauzată şi de panica ce a fost creată prin modul de comunicare din timpul pandemiei. Astfel, reprezentanţii pacienţilor solicită ministrului Sănătăţii să vină cu propuneri concrete de reformare a sistemului, încât pacienţii cronici să aibă acces la servicii medicale, tratament şi să nu mai stea la cozi interminabile în curtea spitalelor.

 

 

Comentarii