Şapte portari pe lista Politehnicii! Cine va alege dintre aceştia

marți, 26 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 Şapte portari pe lista Politehnicii! Cine va alege dintre aceştia

Politehnica Iaşi a reluat aseară antrenamentele după zilele libere primite la finalul celui de-al doilea cantonament al verii, care s-a derulat în Bulgaria şi s-a încheiat joia trecută. 

Lotul pregătit de Claudiu Niculescu s-a pregătit în sfârşit în Copou, terenurile din casa proprie fiind refăcute total. Reamintim, de la reunire şi până ieri, din cauza lucrărilor de reparaţie efectuate la terenurile din Copou, Poli s-a antrenat la Miroslava şi în cantonamentele de la Cheile Grădiştei şi Bansko (Bulgaria), necălcând în Copou.

Principalul obiectiv al acestei săptămâni este transferarea unui portar. Asta pentru că Ianoş Brînză şi tinerii Alexandru Dohotariu şi Timor Chistol, care au lucrat în Bulgaria, nu au dat siguranţa faptului că pot fi oameni de bază într-o campanie de promovare.

Drept urmare, Iaşul a dat sfoară în ţară că e în căutarea unui portar titular, gruparea ieşeană fiind asaltată de oferte din partea multor impresari. Ieri, nu mai puţin de şapte CV-uri erau pe masa ieşenilor, cuvântul antrenorului de portari Radu Sardescu urmând să cântărească esenţial în selectarea următorului transfer.

Dacă achiziţionarea unui apărător al buturilor este prioritatea zero la Poli, ieşenii continuă să caute şi un mijlocaş central. Asta deşi cele trei posturi din zona amintită pot fi acoperite de nu mai puţin de cinci jucători, Gabriel Vaşvari, Francisc Cristea, Alin Fică, Julian Marchioni şi Octavian Cracea, ultimii patru recent transferaţi.

Dacă Iaşul va achiziţiona încă doi fotbalişti, numărul transferurilor verii va ajunge la incredibila cifră de 22, cam cât e un lot întreg la multe cluburi.

Comentarii