Se lansează o licitaţie de 2 miliarde de lei pentru Spitalul Regional. Suprafaţa construită desfăşurată va fi de 15 ha

vineri, 18 august 2023, 01:50
5 MIN
 Se lansează o licitaţie de 2 miliarde de lei pentru Spitalul Regional. Suprafaţa construită desfăşurată va fi de 15 ha

Cea mai mare licitaţie de lucrări din istoria Iaşului va fi lansată la mijlocul lunii octombrie. Un proiect iniţiat acum mai bine de 15 ani, dar despre care se vorbeşte de 30 de ani, va prinde contur: construirea şi operaţionalizarea Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi. 

Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate (ANDIS) a publicat anunţul de intenţie, pas premergător lansării unei licitaţii de o asemenea amploare. Două informaţii importante pot fi aflate consultând anunţul: licitaţia de lucrări şi echipamente medicale va fi lansată pe 16 octombrie, iar valoarea totală a contractului se ridică la 1.891.747.312 lei, fără TVA. Raportat la suprafaţa totală desfăşurată a SRU, valoarea este de circa 12.700/mp, respectiv peste 2.500 euro/mp pentru predarea „la cheie” a SRU. Proiectul de la Iaşi este cel mai avansat din ţară, în condiţiile în care pentru Cluj şi Craiova nu este încă stabilită o dată concretă pentru lansarea licitaţiei.

Cum va arăta spitalul regional

Anunţul publicat pe SEAP nu cuprinde o documentaţie de atribuire, rolul acestuia fiind de a arăta intenţia lansării licitaţiei. În schimb, detalii despre SRU putem afla din proiectul tehnic. Astfel, spitalul va fi un complex de clădiri cu 7 niveluri – subsol, parter şi 5 etaje, în condiţiile în care ansamblul va fi deservit de o parcare subterană independentă pe două niveluri. Partea extinsă orizontală a clădirii se întinde pe 3 niveluri complete (subsol, parter şi primul etaj), în timp ce o parte din complex se extinde pe 3 etaje suplimentare, conform proiectului tehnic. „Trei turnuri cu secţiuni pătrate, cuprinzând unităţile cu secţii, se ridică de la etajul 2 până la etajul 5 (4 etaje în total). Terasele de deasupra etajului 1, între curţile interioare, precum şi terasa deasupra nivelului 3 sunt prevăzute a fi acoperite cu vegetaţie”, se arată într-o prezentare a proiectului tehnic realizată de ANDIS. Subsolul va include în principal servicii de suport (exemple: spălătorie, morgă, servicii de întreţinere şi inginerie, spaţii de administrare a materialelor etc.), iar la parter şi la primul etaj vor fi servicii de diagnostic şi terapeutice, alături de clinici ambulatorii.

„La etajele 3-4 se vor localiza zone de învăţământ şi amfiteatre. Serviciile de ambulatoriu vor fi situate pe etajele 1-2, iar pe acoperişul clădirii va fi construi un helipad”, se mai arată în descrierea clădirii. Complexul va avea două intrări principale (ambele la parter), la cele două extremităţi ale axei centrale: una generală şi cealaltă destinată departamentului pentru mamă şi copil. Complexul va avea şi câteva intrări secundare: zona de urgenţă (una pentru pacienţi şi cealaltă pentru femei gravide), servicii (alături de zone de încărcare şi descărcare) şi intrarea personalului. Complexul va fi deservit de 1.536 de locuri de parcare, în condiţiile în care se estimează un număr (total) de peste 3.000 de angajaţi: 810 locuri în parcarea subterană şi 726 la suprafaţă. SRU va avea şi staţie de transport public, unde va fi acces pentru trei autobuze simultan.

Complexul SRU va fi alimentat cu energie solară pentru producerea apei calde: aproximativ 9.600 de panouri fotovoltaice vor fi montate pe zonele de parcare exterioare (7.480 panouri) şi pe spaţiile verzi (2.124 panouri). „56% din consumul anual de apă caldă menajeră va fi furnizat din surse regenerabile prin instalarea unei suprafeţe de panouri solare cu o capacitate instalată de 2.400 kW, energia termală fiind produsă de o instalaţie termică proprie”, se precizează în proiectul tehnic. Amprenta clădirii la sol va fi 27.340 mp, iar suprafaţa totală desfăşurată de 148.885 mp. Suprafaţa carosabilă de incintă va fi de aproape 150.000 mp, iar cea pietonală de circa 10.000 mp. Alţi indicatori vizează: alei pietonale pavate (8.500 mp), parcările de la nivelul solului (9.000 mp), spaţii verzi (40.000 mp), curţi interioare (2.000 mp) şi diverse instalaţii (3.200 mp).

Cheltuielile anuale de funcţionare: 75 milioane euro

Conform proiectului tehnic, veniturile anuale estimate pentru SRU sunt de 80 milioane euro, în condiţiile în care cheltuielile de funcţionare se ridică la 75 milioane euro. „Se estimează că fondurile alocate în prezent pentru SCJU Iaşi (Spitalul Spiridon, n.r.) – 66 milioane euro plus serviciile preluate de la alte spitale – 14,4 milioane euro – vor acoperi necesarul de cheltuieli pentru SRU Iaşi”, spune ANDIS. În ceea ce priveşte serviciile, estimările arată că, anual, ar urma să fie tratate un număr de 47.500 de cazuri de intenare continuă, 100.000 de urgenţe şi 258.000 de servicii ambulatorii. SRU va avea 850 de paturi (internare continuă) şi 113 paturi şi tărgi în ambulator. Cele şase centre care vor funcţiona la SRU sunt: cap şi gât (99 paturi), toracic (104 paturi), abdominal (275 paturi), articulaţii, coloană vertebrală şi traumă (75 paturi), medicină internă (135 paturi) şi centrul pentru mamă şi copil (76 paturi). „SRU va înlocui rolurile şi va prelua responsabilitatea pentru toţi pacienţii acuţi şi de urgenţă ai Spitalului Sf. Spiridon”, conform ANDIS. Alte 200 de paturi vor fi transferate la SRU de la cinci unităţi spitaliceşti: Neurochirurgie, Pneumologie, Parhon, Spitalul pentru Copii şi Maternitatea „Elena Doamna”.

Investiţia totală: 600 milioane euro (inclusiv TVA)

Valoarea totală pentru construirea şi operaţionalizarea SRU ajunge la 593 milioane euro (inclusiv TVA), construcţiile şi montajul fiind 373 milioane euro. Valoarea totală este împărţită pe capitole de cheltuieli astfel: obţinerea şi amenajarea terenului (880.000 euro), asigurarea utilităţilor necesare (8,4 milioane euro), proiectare şi asistenţă tehnică (24 milioane euro), investiţia de bază (482 miliaone euro), organizare de şantier şi cheltuieli diverse (64 milioane euro) şi probe tehnologice/teste (15 milioane euro). Odată ce va fi semnat un contract de lucrări, ceea ce este posibil în cursul anului viitor, unitatea va fi ridicată în 4 ani. Faţă de calendarul estimat în 2021, licitaţia de construire va fi lansată cu o întârziere de aproximativ un an.

Alte două licitaţii în relaţie cu SRU sunt în desfăşurare

În prezent, ANDIS are în evaluare ofertele pentru celelalte două licitaţii din cadrul proiectului SRU: lucrările pregătitoare (30 milioane lei) şi supervizarea proiectului pe întreaga perioadă de implementare (44 milioane lei). În primul caz, ofertanţii sunt: Iasicon, Ness Proiect Europe, Danlin XXL, Conest şi asocierea Concret Drum – Alpenside. Pentru monitorizarea lucrărilor sunt trei oferte, respectiv trei asocieri conduse de Eurocerad International, Tecnic şi Studio Altieri. Primele două firme sunt din Bucureşti, iar a treia, din Italia, a coordonat echipa care a întocmit proiectul tehnic al SRU. În cadrul proiectului ar urma să mai fi lansate şi alte proceduri, două exemple în acest sens fiind licitaţiile privind achiziţia de echipamente IT şi dotarea cu mobilier. 

Comentarii