Vai, Rusia nu trebuie umilită!

Să nu-l umilim pe Tătucul Vladimir Vladimirovici, care şade pe cuptior la Moskva şi trage cu rachetele hipersonice la 150 de kilometri de România. Că ei, tavarişci ruşi, s-au purtat, de pildă, în cel de-al doilea război mondial ca nişte îngeraşi cu fetele noastre, violurile care li se pun în cârcă sunt numai nişte minciuni sfruntate ale românilor mic-burghezi, furturile şi prădăciunile din gospodăriile românilor tot palavre ale capitaliştilor. Trasul la mahorcă şi chilitul la holercă nu caracterizează bravul soldat rus, care ne-a „eliberat” (nu ne-ar mai fi eliberat în veacul vecilor!) ca să ne aducă comunismul, cel mai ticălos sistem politic de pe lume.

Vai, să nu jignim pe ruşi, domnilor! Eh, or mai fi tras o duşcă-două, or mai fi golit o magazie sau două, or mai fi siluit acolo o curvă-două, nu zic. Iar petrolul tras din România zeci de ani sau grânele româneşti sunt tot aşa – minciuni. Şi încă sfruntate. Plus că a fost datorie de război, domle! Aşa că davai, românaşule!
Că nu am plătit destul cu atâţia morţi pe front: 132.358 de militari. Başca civilii. Skvernaia prapaganda zapadnaia, propagandă scârboasă vestică şi nimic-nimicuţa altceva, zic ciolovecii de la Kremlin! Cum să ducă petrolul pe ţăvuicile alea cât deştu. Plus că e-n fundul pământului. Românii aveau sonde ăhăhă de când, încă din 1937, deţineau locul 7 în lume privind rezervele de ţiţei, extrăgeau petrol pentru Europa întreagă, aveau ingineri petrolişti de clasă, etc.
Dar nu trebuie umilită chiar având de model hâd pe criminalul de Stalin, şablon luat de la Assurbanipal, tiranul cu biblioteca din Ninive, chiar pe porcanul de Hruşciov, ruşinea ucrainenilor, chiar pernele de catifea cu cele peste 200 de ordine şi medalii de la înmormântarea hoitului lui Brejnev, chiar pe beţivanul de Elţîn, ieşind pe stradă în Washington în izmene (o spune chiar preşedintele Bill Clinton), apoi cocoţat ca Întâiul-Beţivan de la Kremlin, chiar pe vipera cu corn, cel mai veninos şarpe din lume, de Putin, chiar superyahturile oligarhilor ruşi, chiar orgoliul imperial al politrucilor, inoculat până şi în rusnacul obişnuit, care mărşăluieşte brav la paradele în pas de gâscă din Piaţa Roşie şi chiar hidoşenia populistă a „măreţei Rusii”, în care începe să creadă chiar şi Ivanuşka prostovanul sau milioanele de Selifani, şfichiuind telegarii troicii prin noroaiele viitorului. Căci orgoliul de mare putere este al dracului curvoi! Se ia mai rău ca ciuma bubonică. Sapă în tine ca stiletul. Ţi se bagă pe sub haine ca ploşniţa rusească ce-ţi suge seva din tine, klop îi zice.
“Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”, se burică Macron. Da, da, să medieze între toaleta franceză şi privata rusească (că faci caca în pantaloni şi la Moscova până găseşti o căscătoare rusească ca lumea, ca să nu mai vorbim că poţi călca în rahat). Dar, cum spuneam, să nu umilim pe ruşi! Să nu pomenim de latrina rusească („latrine” pre limba lui Celine), nici de privată, nici de umblătoare sau budă. Poate că domnul Macron, în înţelepuţiciunea sa, va rezolva (resoudre) şi chestiunea umblătoarelor franco-ruseşti. S-ar putea media şi un schimb între Avenue des Champs-Élysées şi Drumul pătimirilor (Hojdenie po mukam) prin Siberii de gheaţă. Iar domnul Macron ar putea fi în frunte, ca edecarii de pe Volga ai lui Repin. Şi doamna Brigitte l-ar putea urma ca o adevărată soţie eroină, cum mergeau altădată soţiile şi surorile social-democraţilor ruşi: Na Sibiri! Bliadi! Soţiile celor condamnaţi de bolşevici nu mai aveau nici acest drept.
Domnule Macron, mai studiaţi chestiunea, ca să nu vă faceţi de râs. Pentru noi, românii cât de cât intelectuali, Franţa a fost întotdeauna un exemplu de conduită. Şi este. Mai ales pentru lesbiene şi homosexuali. Nu numai prin Piaf sau Aznavour. Dacă nu şi nu, ca să vă încredinţaţi, aţi putea începe chiar dumneavoastră cu guvernul francez un asemenea drum al pătimirilor prin „lagărele de muncă şi reeducare” siberiene. Vă recomand Arhanghelsk, Novosibirsk sau Belomorkanal. Sunt atâtea altele în GULAG-ul sovietic. Aveţi de unde alege. Destui români le-au cunoscut, nu l-ar mai fi cunoscut în veacul vecilor! V-aş putea recomanda zeci de cărţi pe această temă. Nu-s aşa vesele ca filmele cu Louis de Funes, cu Bourvil, ca Moulin Rouge sau ca Maurice Chevaliere, dar…
Ergo, să nu umilim, să nu vexăm pe ruşi! Observându-l atent pe noul ţar de la Moscova, Putler, am senzaţia că nimic nu s-a schimbat în politica de rapt rusă. Tot o latrină puturoasă, plină de miasme asiate. Orgoliul imperial rus nu se dezminte, oricât de bine l-ar învălui. Pot spune ca Păstorel, frumosul nebun al Iaşilor, la statuia soldatului sovietic: „Soldate rus, soldate rus/ De ce te-au pus aşa de sus?/ Fiindc-ai eliberat popoarele?/ Sau pentru că-ţi put picioarele?”
Da, da, orgoliul silos de tip sovietic nu se dezminte.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist