VIDEO-FOTO: Incendiul din Podul de Fier a fumegat ca vulcanul Etna. S-a văzut în jumătate de județ

Au ars materiale textile de la o făbricuţă de ciorapi.

miercuri, 27 mai 2020, 01:50
2 MIN
 VIDEO-FOTO: Incendiul din Podul de Fier a fumegat ca vulcanul Etna. S-a văzut în jumătate de județ

Un incendiu puternic a afectat ieri la amiază mai multe case şi un depozit aparţinând unei firme de textile din zona Podul de Fier. Incendiul ar fi început în jurul orei 17, pe stradela Vântu, loc unde îşi are sediul social firma Timtex Company SRL, care produce ciorapi.

Fumul gros a alertat vecinii, iar aceştia au sunat la 112, chemând pompierii. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a trimis la faţa locului numeroase autospeciale şi 60 de pompieri pentru a se lupta cu incendiul uriaş care a cuprins fabrica. Ieşenii au fost anunţaţi prin mesaje trimise pe telefoanele mobile de ISU să evite zona. În jurul orei 18, ardea o suprafaţă de peste 250 de metri pătraţi şi parţial alte patru imobile aflate în jurul fabricii.

Administratorul firmei, Dănuţ Timofti, le-a spus jurnaliştilor „Ziarului de IaşI“ că incendiul ar fi izbucnit de la gardul unei case din apropiere. „Nu cred că a fost pus intenţionat. A izbucnit de la gardul dinspre casa de la vale“, ne-a spus acesta. Un alt reprezentant al firmei le-a spus pompierilor că nu se aflau angajaţi în fabrică la momentul respectiv deoarece plecaseră acasă în jurul orei 14. De asemenea, în fabrică lucrau aproximativ 15 angajaţi. Pompierii au avut de furcă cu material deosebit de inflamabil, sute de kilograme de materiale textile, fibre sintetice. Aseară, primarul Mihai Chirica a precizat că îi va ajuta pe cei care au fost afectaţi de incendiu.

„Vom căuta soluţii pentru ca cei afectaţi să nu rămână în stradă, să-i adăpostim şi să le asigurăm paza bunurilor personale. De asemenea, să încercăm să-şi remedieze locuinţele afectate de acest incendiu. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, mulţumesc forţelor de ordine care au acţionat prompt. Noi, municipalitatea ne-am mobilizat pentru a susţine eforturile pompierilor. Astfel, echipajele acestora sunt ajutate cu cisterne ale Salubris SA, Servicii Publice SA şi Citadin SA, precum şi autovehicule de intervenţie ale unor instituţii şi companii private“, a scris ieri primarul Mihai Chirica pe pagina de Facebook.

VEZI MAI MULTE IMAGINI AICI

Comentarii