Interviu cu ieseanca profesoara la Universitatea Stanford

Ieseanca Eleny Ionel, profesor titular de matematica la Universitatea din Stanford, a revenit in orasul tineretii sale luna trecuta, pentru intalnirea cu fostii colegi de liceu, dupa 25 de ani de la absolvirea Colegiului Negruzzi. A fost un prilej bun sa ia o privire de ansamblu a invatamantului romanesc si sa il compare cu cel american. Cand a plecat din tara, in 1991, nu si-ar fi imaginat ca va ajunge sa predea si sa faca cercetare la una dintre cele mai faimoase universitati din lume. Dar cum americanii stiu sa puna mana pe ceea ce-si doresc cu adevarat, doctoranda de la Michigan  State University  a ajuns in aproximativ opt ani de zile profesor universitar. Spune, amuzata, ca la Stanford circula zicala „Cine vrea la Stanford, nu-l vrem noi", iar pentru cercetatorii pe care si-i doresc in echipa, conducerea universitatii duce indelungi negocieri. Ii mergea foarte bine ca profesoara la Universitatea din Wisconsin, unde avea chiar si o casa. Voia sa refuze oferta celor de Stanford, dar colegii au convins-o sa incerce.

„Studentii nu se apleaca pana in pamant in fata unui profesor"

Desi viata in Sylicon Valley e mult mai scumpa, iar comparativ cu oamenii de afaceri ce ii inconjoara sunt apropiati de saracie, Eleny Ionel nu se poate plange. Locuieste cu sotul si cei doi copii intr-un apartament mare, frumos, in campus si din salarii reusesc sa traiasca mai mult decat rezonabil.  S-a gandit de multe ori sa se intoarca in tara. Considera un pacat faptul ca multi dintre colegii ei au plecat in strainatate si nu s-au mai intors. „Ii admir pe cei care s-au intors si fac fata situatiei de aici. Am tot sperat ca situatia din Romania se va imbunatati. Nu e vorba doar despre economie, ci despre faptul ca viata e foarte tracasanta. Profesorii de aici au tot timpul grija zilei de maine, a birocratiei si administratiei. Cel putin unde am fost eu, este o viata usoara ca profesor universitar. Daca nu vrei, nu ai contact cu birocratia, esti lasat in pace sa-ti faci cercetarea", afirma Eleny Ionel. La Universitatea Stanford, preda intre trei si sase ore pe saptamana, 18 saptamani pe an. Apreciaza foarte mult relatia dintre studenti si profesori, care e una amicala. „Intotdeauna, cat am fost doctoranda, am fost considerata egala cu profesorii, invatam impreuna. Acolo studentii nu se apleaca pana in pamant in fata unui profesor  si nici un profesor mai de jos in fata unui profesor mai inalt. Chiar dimpotriva, cu cat sunt mai faimosi, sunt mai modesti", povesteste ieseanca. Modestia o caracterizeaza si pe romanca de la Stanford. Eleny Ionel nu s-a ferit niciodata sa spuna de unde vine. „Sunt mandra ca sunt romanca. Suntem foarte bine priviti in toata America, pentru ca se stie ca avem o educatie foarte buna si un istoric in care studenti de-ai nostri au venit in strainatate si au ajuns printre cei mai buni specialisti. De exemplu, in geometrie algebrica sunt foarte multi. Avem o proportie buna fata de tari mai mari decat Romania", puncteaza profesoara. Majoritatea tinerilor romani care pleaca in Statele Unite ale Americii aleg sa studieze la Harvard sau la MIT (Massachusetts Institute of Technology). La MIT, Eleny Ionel a gasit un grup foarte puternic de doctoranzi romani. Vin foarte bine pregatiti in domeniul matematicii si al fizicii, „poate mai putin pregatiti ca pe vremuri, dar pastrandu-se un nivel inalt", constata matematiciana. 

„Este exagerat sa ai 11 sefi de promotie"

La intalnirea de 25 de ani de la absolvirea Colegiului Negruzzi, Eleny Ionel a avut surpriza sa constate o adevarata inflatie a notelor. „Fostul director al liceului ne-a spus ca au 11 elevi cu nota 10 fix, care au devenit sefi de promotie. Este exagerat, noi am avut un singur sef de promotie, extraordinar de bun, si tot nu avea 10 pe linie. Este greu de crezut ca daca profesorii ar fi suficient de stricti, pot avea 10 pe linie!", exclama fosta „negruzzista". Cat despre vanatoarea de note din universitati, lucrurile sunt destul de clare. In centrele universitare romanesti, studentii lupta pentru un loc in camin si o bursa de merit, iar in Statele Unite ale Americii, vor o rasplata pentru banii investiti in taxele uriase. „Din pacate, si in America notele s-au ridicat. Spun cu tristete ca, in ultimii 15 ani, mai multi studenti au note mai mari si nu neaparat pentru ca sunt mai buni. Eram foarte severi si nu se inscria nimeni la matematica. Ne-am hotarat sa fim mai flexibili, am coborat putin nivelul, standardul, dar noi stim cine vor fi varfurile. Studentii se plang ca platesc foarte mult pentru studii. Taxa de scolarizare este in jur de 46.000 de dolari pe an. Sunt cateva burse, foarte rare, dar majoritatea sunt finantati de parinti sau prin imprumuturi. Noi suntem independenti, nu ne preseaza nimeni sa le dam note mari, dar daca vrem sa avem studenti in clase, e bine sa lasam standardele putin mai jos", arata matematiciana de la Stanford.

„La Stanford, nu se fura munca nimanui"

Intrebata despre ultimele scandaluri din invatamantul romanesc legate de plagiat, ieseanca a tinut sa sublinieze ca, „la Stanford, nu se fura munca nimanui". In America, plagiatul e foarte usor de descoperit. „Putem compara prin soft, cuvant cu cuvant. Chiar la matematica, ne depunem articolele pe un website comun. La anumite articole, sub text apare avertizarea overlapped, adica textul e asemanator cu alta lucrare, din alt autor. Cateodata se constata ca unele persoane au descoperit acelasi lucru, in acelasi timp, cu metode diferite. E rusinos ca o persoana care se numeste doctor in stiinte sa fi plagiat", afirma Eleny Ionel. A fost martora la un astfel de caz la Stanford, dar s-a tinut departe de el. „Cativa colegi au descoperit plagiatul unei colege de la alt departament. Au prezentat cazul conducerii, au adus dovezi, iar persoana respectiva a plecat de la Stanford. A fost o victorie. Dupa vreo cinci ani, a fost reangajata, iar acuzatiile colegilor mei n-au mai avut succes in fata conducerii", a povestit profesoara. In schimb, studentii americani nu au obiceiul de cumpara sau de a vinde teze de licenta si de dizertatie pe internet sau prin camine. „Daca cineva isi vinde munca, inseamna ca nu-si poate valorifica talentul in beneficiul popriu, nu doar financiar, ci pentru dezvoltarea personala. Din vremea in care eram studenta la Iasi, nu-mi amintesc asa ceva", spune Eleny Ionel. Cat despre doctorate, romanca e convinsa ca 40 de pagini sunt suficiente pentru a impresiona o comisie. La Stanford, daca lucrarea e prea lunga, de 100-150 de pagini, inseamna ca are o calitate mai scazuta, contine mai multa barbologie, istorie, „mai mult altceva". Conteaza cat de interesant si nesteptat e rezultatul. „Daca cercetarea ta e inovatoare, poti deveni profesor peste noapte. Am o colega care a reusit sa devina profesor plin dupa doar trei ani de doctorat", puncteaza ea.

„Invatamantul romanesc este de calitate foarte buna"

Daca universitarii romani acuza lipsa accesului la colectii de reviste stiintifice internationale si la baze de date scientometrice, Eleny Ionel vine sa afirme ca e o situatie cu caracter international. „Suntem matematicieni, nu avem nevoie de tehnica, ci de hartie si de creion. In schimb, avem nevoie de acces la baze de date, la jurnale, articole cu ultimele rezultate. Daca vrei sa lucrezi intr-un domeniu vibrant, trebuie sa ai conexiuni, sa participi la conferinte, sa citesti. Pana si noi, la Stanford, a trebuit sa reducem accesul la anumite jurnale pentru ca sunt foarte scumpe. Multe companii de publicare a jurnalelor cer taxe enorme, desi tot comitetul editorial face munca voluntara. Pe vremuri erau cheltuieli de productie, dar acum majoritatea sunt electronice. Costurile pentru a pastra informatia electronica ar trebui sa fie mai mici, dar ei vor profituri mai mari", comenteaza Eleny Ionel. Profesoara de la Stanford e convinsa ca studentii romani sunt foarte bine cotati, iar Iasul academic are traditie. „Sunt muncitori si foarte bine pregatiti. Dupa parerea mea, invatamantul romanesc este de calitate foarte buna, poate mai putin ca pe vremuri. Poate sunt romantica, dar este pretuita munca, abilitatea, pasiunea. In America, in schimb, sistemul este mai flexibil. Tinerii au posibilitatea de a ajunge mai departe, arzand etape, daca au pasiune", subliniaza, optimista, matematiciana.