Protocol PDSR – Partidul Automobilistilor

marți, 07 iulie 1998, 23:00
1 MIN
 Protocol PDSR – Partidul Automobilistilor

PDSR si Partidul National al Automobilistilor au semnat, ieri, un protocol de constituire a unui parteneriat politic la nivel national. Cele doua partide vor actiona pentru afirmarea social-democratiei si isi vor armoniza programele proprii in perspectiva fuziunii. Presedintele PNA, Constantin Niculescu, a aratat ca partidul sau nu a fost niciodata anexa PDSR, pentru ca este o formatiune de centru. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 1996, PNA s-a apropiat de social-democratie, a spus Niculescu. El a aratat ca PNA are 60 mii de membri cotizanti si 136 consilieri si primari in 20 de judete. Presedintele PDSR Ion Iliescu a afirmat ca semnarea acestui protocol este "un semnal politic" pentru unirea tuturor fortelor de opozitie de stinga si centru-stinga, pentru a stopa monopolul dreptei.

Comentarii