Ar fi murit de spaimă când a văzut izoleta la poartă. Anchetă epidemiologică cu poliţia în spate, la Moţca

sâmbătă, 23 mai 2020, 01:53
3 MIN
 Ar fi murit de spaimă când a văzut izoleta la poartă. Anchetă epidemiologică cu poliţia în spate, la Moţca

Dacă, în urmă cu două zile, Iaşul puncta un vârf la numărul de infecţii cu SARS CoV2, respectiv 40 de persoane, ieri, doar doi ieşeni au fost diagnosticaţi cu COVID 19. 

Pe lângă focarele din spitale, respectiv Spitalul de Copii şi cel de Neurochirur gie, un alt focar a apărut în judeţ. De data aceasta este vorba despre un focar comunitar, în localitatea Moţca, în zona romă de aici. Ancheta epidemiologică ar fi fost declanşată în urmă cu câteva zile, după ce o persoană suspectă de COVID 19 şi care face parte din comunitatea romă a decedat. „Eu, din câte ştiu, la Moţca a fost un deces al unui cetăţean suspect de COVID, dar care avea multe comorbidităţi. Impactul emoţional când a venit DSP-ul şi când a văzut izoleta, din câte am înţeles eu, i-ar fi produs un infarct“, a declarat Elena Motaş, consilier pe problema rromă la Prefectura Iaşi. În urma testării posibililor contacţi ai persoanei decedate, cinci localnici au fost găsiţi cu infecţie cu noul coronavirus.

Reacţia la vestea dată de medicii epidemiologi nu a fost una prea domestică, în sensul că unele dintre acestea ar fi manifestat un comportament ostil şi ar fi refuzat internarea. „DSP Iaşi desfaşoară în această perioadă o anchetă epidemiologică într-o localitate rurală din judeţul Iaşi, în urma confirmării cu noul coronavirus a unor persoane din această localitate. Ancheta are în vedere stabilirea tuturor contacţilor direcţi, izolarea la domiciliu a acestora şi testarea pentru noul coronavirus. Epidemiologii din cadrul DSP Iaşi au recoltat mai multe probe din colectivitate, iar rezultatele au confirmat prezenţa noului coronavirus la 5 persoane din această localitate. Având în vedere atitudinea ostilă a celor confirmaţi pozitiv cu COVID-19, a fost necesară intervenţia forţelor de ordine. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, iar măsurile şi concluziile finale vor fi anunţate după încheierea acesteia“, se precizează în comunicatul DSP Iaşi.

Reprezentanţii comunităţii rome din judeţ au afirmat însă că nu a fost necesară intervenţia jandarmilor, pentru că oamenii din Moţca au conştientizat pericolul, şi încearcă să respecte normele de izolare şi carantinare. „Am înţeles că o singură persoană a acceptat internarea. Ceilalţi patru, am înţeles că sunt asimptomatici şi stau izolaţi la domiciliu. Nu ştiu de unde există informaţia că s-ar fi cerut suportul forţelor de ordine. Ştiu doar că DSP s-a deplasat în comunitate împreună cu liderul romilor de la Moţca şi a constatat că oamenii au o stare relativ bună, nu au simptome. Dacă ei au refuzat internarea, este dreptul lor să o facă. Mai cu seamă că, în discuţia pe care am avut-o cu resursele din comunitate, mi-au spus că ambulanţierii care au venit i-au sfătuit să nu se interneze în spital pentru că, atât timp cât situaţia lor nu este una gravă, e mai bine să stea acasă, pentru că în spitale ştii cum intri, dar nu ştii cum ieşi“, a adăugat Elena Motaş. 

Comentarii