Bunica şi nepotul, luaţi la bătaie după o ceartă între copii în parc

miercuri, 01 septembrie 2021, 01:59
3 MIN
 Bunica şi nepotul, luaţi la bătaie după o ceartă între copii în parc

Scandal într-un parc de joacă, după ce doi copii s-ar fi luat la bătaie. O femeie în vârstă de 52 de ani şi nepotul acesteia în vârstă de opt ani ar fi fost agresaţi fizic de către doi bărbaţi.

Întâmplarea ar fi avut loc ziua în amiaza mare, iar la întreaga scenă ar fi asistat şi mai mulţi martori. Scandalul ar fi plecat de la o ceartă iscată între doi copii de şapte şi opt ani care se aflau la locul de joacă. Văzând cearta dintre cei doi minori, tatăl copilului de şapte ani ar fi hotărât să îşi facă dreptate de unul singur. Astfel, atât minorul în vârstă de opt ani, cât şi bunica acestuia ar fi fost agresaţi fizic de către doi bărbaţi, printre care şi tatăl unuia dintre copiii implicaţi în conflictul minor.

O sesizare făcută printr-un apel la 112 a dus la intervenţia unui echipaj medical, care l-au transportat pe minorul de opt ani la spital. Scenele petrecute au fost relatate pe larg de unul dintre martori prin intermediul unei postări pe o reţea de socializare.

„Astăzi, în jurul orelor 17:00, a avut loc un eveniment lipsit de respect şi demnitate într-un parc pentru copii din zona Cantemir din Iaşi. Doi copii s-au luat la harţă şi ceartă. Mama şi tatăl unuia dintre copii l-au bătut pe copilul de opt ani şi l-au băgat în spital. Au intrat peste familia copilului în casă şi l-au mai bătut încă o dată în faţa bunicilor lui, iar pentru că nu le-au fost de ajuns au bătut-o şi pe bunica copilului, o femeie care îşi creşte nepoţii şi le oferă o educaţie demnă de admirat. Poliţia şi ambulanţa nu au luat nicio măsură. (…) Aceste bestii au un statut financiar bun şi sunt din partea unei familii cunoscute“, a povestit o persoană prin intermediul postării de pe o reţea de socializare.

IPJ Iaşi a transmis că agresiunea fizică a avut loc în scara unui bloc din zona locului de joacă, dar şi că toate persoanele implicate sunt vecini care locuiesc în imediata apropiere. Poliţiştii au fost sesizaţi despre conflict prin intermediul unui apel telefonic la 112, făcut de o persoană care a asistat la scenele violente şi nu de cei care au fost implicaţi. În urma postării distribuit pe un grup de pe o reţea de socializare, poliţiştii ieşeni s-au sesizat din oficiu, fapt pentru care a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

„La data de 30 august 2021 am fost sesizaţi despre un conflict iscat între mai multe persoane, produs pe raza municipiului Iaşi. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un minor şi o femeie în vârstă de 52 de ani ar fi fost agresaţi fizic de către două persoane. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Po­li­ţie Judeţean Iaşi.

Comentarii