„Ca primar, crescut lângă statuia lui Ştefan cel Mare, propunerea de prim-ministru este nepotrivită“

Chirica nu gândește ca Dragnea. N-o vede pe Sevil Shhaideh în funcția de premier

sâmbătă, 24 decembrie 2016, 03:01
2 MIN
 Chirica nu gândește ca Dragnea. N-o vede pe Sevil Shhaideh în funcția de premier

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat ieri că propunerea PSD pentru funcţia de premier, Sevil Shhaideh, este „nepotrivită“. În acelaşi timp, din punct de vedere politic, edilul, care este şi vicepreşedinte al PSD, a subliniat că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a fost împuternicit de liderii din teritoriu să propună soluţia pe care o crede el de cuviinţă.

„Ca vicepreşedinte PSD, atât timp cât am împuternicit preşedintele la nivel naţional să ia o decizie şi asta a considerat-o necesară, mă gândesc că a avut mai multe necunoscute în studiu decât am avut eu cu mintea mea, cu sufletul meu, şi a luat această decizie. Dacă mă întrebaţi ca ce­tăţean, nu cred că este cea mai potrivită. Dacă mă întrebaţi ca primar, crescut lângă statuia lui Ştefan cel Mare, este nepotrivită“, a declarat edilul.

El a adăugat că a fost sunat inclusiv de primari din judeţ care şi-au arătat nemulţumirea faţă de propunerea făcută de Dragnea.

„Eu i-am invitat pe toţi colegii mei de partid să aibă răbdare pentru că lucrurile se vor aşeza, se vor aşeza cât se poate de firesc, şi se vor duce în matca lor normală. (…) Pur şi simplu, mă gândesc că este o strategie care trebuie urmată şi va avea un rezultat bun“, a spus Chirica, sugerând că planul PSD este de a da, în final, un alt premier.

Potrivit lui Chirica, este nevoie de „răbdare, înţelepciune şi de o abordare pragmatică“. Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să accepte propunerea lui Dragnea, Chirica a răspuns că îi este „foarte greu“ să ofere un răspuns şi că nu vrea să se transpună „în mintea nimănui“.

Comentarii