Din Iaşi în Tanzania – Fascinanta poveste a Cătălinei, tânăra din Iaşi care a îngrijit sute de copii în sătucul Mwandege

„Am gândit această campanie pentru asistenţii care au ceva de zis, care au experienţe altfel decât cele de zi cu zi. Ni s-a părut interesant ca oamenii să ştie că asistenţii medicali fac şi alte lucruri în afara serviciului, sunt foarte mulţi care scriu poezii sau pictează”, a explicat Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi, pentru „Ziarul de Iaşi”.

Cătălina Nistor a povestit că şi-a dorit întotdeauna să ajute oamenii, să fie lângă cei bolnavi în momentele grele, iar plecarea sa ca asistent medical voluntar a venit din dorinţa de a fi împlinită pe plan profesional şi personal. A contat şi faptul că prietena sa cea mai bună a fost în Tanzania acum câţiva ani, iar atunci când i s-a oferit ocazia să mai meargă încă o dată a întrebat-o şi pe ea dacă nu ar vrea. „Iniţial am pus în balanţă pericolele la care aş putea fi expusă în Africa, implicaţiile financiare, oboseala… am fost foarte aproape să o refuz. Dar m-a ajutat să mă hotărăsc un lucru pe care ea mi l-a zis: «este cel mai uşor să rămâi la lucrurile obişnuite şi să nu depui niciun efort, dar în final tu alegi dacă rămâi în zona de confort sau dacă vrei să faci mai mult»“, a povestit asistenta medicală.

Sesiuni de vaccinare şi lecţii de volei

Astfel, transportul, cazarea şi mâncarea le-a asigurat din banii proprii şi din câteva sponsorizări din partea familiei, a filialei Iaşi a OAMGMAMR sau a bisericii, în special pentru materialele sanitare pe care le-a dus. De exemplu, doar costurile necesare transportului cu avionul au fost de 1.000 de euro. A ajuns în satul Mwandege, într-o bază de misiune care avea în interior un orfelinat, o şcoală, o grădiniţă, un centru pentru copii cu nevoi speciale, o clinică, unde a şi lucrat, o fabrică de prelucrare a lemnului fiind şi familii care aveau locuinţe acolo.

„Ne trezeam în fiecare dimineaţă la ora 7 să luăm micul dejun împreună şi apoi, pe la ora 8, mergeam la clinică şi munceam unde era nevoie, sala de vaccinuri, camera de tratamente, laborator… La ora 13.00 mergem pe terenul de sport să le învăţăm pe fetele de la şcoală să joace volei, la ora 15.00 mergeam să mâncăm apoi la 17.00 eram din nou pe terenul de volei pentru a face antrenamente de data asta cu fetele de la orfelinat. Trebuie să spun că interacţiunea cu fetele a fost foarte impresionantă, faptul că le implicam în diverse activităţi era pentru ele important, un fel de validare a valorii lor”, a precizat asistenta medicală.

Cătălina spune că acolo asistentele trebuiau să ştie să facă de toate: dacă într-o zi erau în sala de naşteri, în altă zi puteau să fie la sala de tratamente, la laborator sau la triaj: fiecare mergea prin rotaţie la câte un departament. Cea mai mare provocare pe care a simţit-o a fost cea legată de lipsurile de acolo, în special cele legate de materialele sanitare. „În România ai de unde să le iei la un moment dat, dar acolo nu ai de unde, pur şi simplu nu ai de unde să cumperi unele materiale medicale de care ai nevoie în practica medicală. Neputinţa este mai dureroasă decât neştiinţa”, crede Cătălina Nistor.

Mamele aşteptau şi câte 20 de ore pentru ca micuţii lor să fie vaccinaţi

Una dintre cele mai aglomerate zile a fost cea în care s-a ocupat de vaccinarea copiilor, iar Cătălina a fost impresionată de puterea mamelor care au rezistat şi au aşteptat să îşi vadă copiii vaccinaţi. „Să ai o sută de mame cu copii de dimineaţă până termini tu de vaccinat, şi mame care nu se plângeau şi care pur şi simplu la un moment dat de oboseală se întindeau pe jos ca să se odihnească… lucrul acela m-a impactat. Ele nu doreau decât să îşi ştie copilaşii sănătoşi, să îi vaccineze, şi… atât, nu era nimic mai important decât asta şi nu se plângeau că trebuie să aştepte la coadă sau de dimineaţă până seara. Asta a fost o lecţie pentru mine”.

Cătălina este de părere că o astfel de experienţă ar fi utilă şi pentru alţi asistenţi medicali din ţară, pentru că ar fi puşi în situaţia de a-şi depăşi unele limite, pentru că ar fi forţaţi să se adapteze mediului şi să se testeze şi ca profesionişti şi ca oameni. „Toate acestea îmbogăţesc mintea şi sufletul”, spune asistenta medicală ieşeană.