(FOTO) Marţea neagră pe şoselele din Iaşi. Un mort după o coliziune între un autocar cu un autoturism

marți, 10 iulie 2018, 14:19
2 MIN

Un nou accident grav a avut loc în această după-amiază în judeţul Iaşi. Un autocar în care se aflau 14 persoane s-a izbit frontal de un autoturism la Sârca.

Şoferul autoturismului şi-a pierdut viaţa. Din cele 14 persoane din autocar, doar una a necesitat îngrijiri medicale. A fost activat planul roşu de intervenţie.

În accident a fost implicat şi un microbuz cu zece persoane la bord, acestea scăpând fără răni care să necesite îngrijiri medicale.

UPDATE: Potrivit Poliţiei, accidentul a avut loc după ce şoferul unui Renault Megane a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz, ricoşând, ulterior, în autocar. Şoferul avea 28 de ani. El conducea o maşină care avea numere roşii, de Suceava. Autocarul are numere de înmatriculare de Republica Moldova.

Martorii din autocar – care efectua o cursă între Republica Moldova şi Spania – spun că şoferul autoturismului Renault circula cu viteză mare şi a evitat în ultimul moment să intre frontal în autocar. Anchetatorii au recuperat din maşina acestuia un pistol cu bile, un ceas şi mai multe documente.

Din primele informaţii, se pare că bărbatul a trecut astăzi pe la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi.

UPDATE 1: Bărbatul care şi-a pierdut viaţa se numeşte Emanuel Mitric şi era vicepreşedinte al PMP la nivel naţional.

UPDATE 2: Călătorii autocarului şi microbuzului implicate în accident aşteaptă cu bagajele în stradă să fie preluaţi de alte curse. În acelaşi timp, abia la o oră şi jumătate de la producerea accidentului poliţiştii au dat drumul la circulaţie pe o singură bandă. Coloanele de maşini în zonă se întind pe mai mulţi kilomentri, pe ambele sensuri de mers.

Şoferul autocarului (41 de ani), cu contuzii în zona picioarelor, a fost preluat de un echipaj medical şi transferat la Spitalul Sfântul Spiridon. O altă pasageră, în vârstă de 44 de ani, cu contuzii în zona feţei şi a coloanei cervicale, a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a aceluiaşi spital. Doi adulţi şi doi minori, cu răni superficiale, au refuzat transportul la spital.

Drumul în zonă este blocat.

FOTO: ZIARUL DE IASI si Tiberiu Tibi (RADAR Iaşi oficial)

Comentarii