Gunoaiele din Cheile Tişiţei, păzite cu gard electric. Metodă de alungare a urșilor

joi, 22 iulie 2021, 09:26
2 MIN
 Gunoaiele din Cheile Tişiţei, păzite cu gard electric. Metodă de alungare a urșilor

Prezenta urşilor „gunoieri”, care vandalizează containerele cu resturi menajere, din staţiunea Lepşa, a devenit o problema. Nu doar că lasă în urma lor o mizerie de nedescris, dar pun în pericol bunurile şi animalele localnicilor, speriindu-i şi pe turiştii aflaţi în vacanţă în zonă, sau doar in trecere.  Specialiştii  spun că ursul are ce mânca în pădure, dar în gunoaie găseşte pâine, pepene şi chiar conserve. Pentru a-i descuraja să se mai apropie de sat, rangerii de la Parcul Natural Putna-Vrancea au montat un gard electric în zona de colectare a deşeurilor. 

În Rezervaţia Naturală „Cheile Tişiţei există un numar de exemplare de urs, aflat într-un oarecare echilibru. De ceva vreme însă, au început să coboare câte unul, câte doi urşi la punctele de colectare a deşeurilor şi chiar la drumul naţional, unde sunt hrăniţi de turiştii aflaţi în trecere. După montarea firelor electrice în zonă, nu au mai fost văzuţi, dar când responsabilul cu activarea dispozitivului a fost plecat câteva zile, un urs oportunist s-a întors în zona de depozitare. Ce a rămas în urma lui, spune totul.

„După patru nopţi, în care nu s-a întâmplat nimic, a cincea noapte a venit ursul şi a răsturnat tomberoanele în care a căutat mâncare. Aseară  nu erau montate firele şi, automat a  crezut că poate „ataca” fără nici o problemă”, povesteşte ing. Ion Militaru, dir. Parcul Natural Putna.

S-ar părea că este vorba de un singur urs tânăr, fotografiat de un localnic pe la ora 2 noaptea, care trece prin mai multe locuri unde sunt pubele de gunoi.

„Ursul este o specie  foarte oportunistă, care încearcă să-şi găsească hrana cu efort minim şi, dacă se poate, să fie cât mai hrănitoare.”

Având în vedere că localnicii se tem şi că prin zonă trec zilnic zeci şi chiar sute  de turişti, care fac drumeţie în Cheile Tişiţei, s-au căutat metode de îndepărtare a exemplarelor care coboară după hrană. S-a recurs la gardurile electrice, echipamentul fiind furnizat de către Agenţia pentru protecţia mediului. Instalaţia este simplă: fire, izolatori, o baterie şi dispozitivul  care transmite şocurile electrice. Funcţionează doar pe timpul nopţii.

Mai mult, pe ziarudevrancea

Comentarii