Iată „solidaritatea“ celor din Primărie! Jumătate dintre angajaţi au intrat subit în concedii

joi, 26 martie 2020, 02:50
3 MIN
 Iată „solidaritatea“ celor din Primărie! Jumătate dintre angajaţi au intrat subit în concedii

Criza coronavirusului, frica de infectare sau pur şi simplu situaţia deosebită din familie pe acest fond, a golit practic de angajaţi birourile din Palatul Roznovanu. Dintre cei 600 de angajaţi ai Primăriei, circa 300 au plecat peste noapte în concediu la cerere, deşi instituţia pare a avea nevoie de toţi, niciun angajat nefiind trimis în şomaj tehnic. Concediile subite bântuie şi prin societăţile din subordinea Primăriei, unele, precum Salubris sau Servicii Publice, lucrând în aceste zile la capacitate maximă.

În plin avânt al crizei medicale naţionale şi locale, Primăria Iaşi funcţionează cu jumătate din personal. Dintre cei 600 de angajaţi ai instituţiei, circa 300 au intrat în concedii, pe fondul stării de urgenţă instaurate la nivel naţional, începând de săptămâna trecută. Potrivit purtătorului de cuvânt al municipalităţii, Sebastian Buraga, nimeni din cadrul instituţiei nu este în şomaj tehnic. „Aproape jumătate din personalul Primăriei şi-a luat concediul de odihnă aferent anilor 2018, 2019 (care au avut) şi sunt persoane care şi-au luat concediul aferent anului 2020 (nu tot, bineînţeles)“, a declarat ieri oficialul Primăriei. În unele cazuri este vorba şi despre părinţi care nu au identificat în timp util persoane care să le suprave­gheze copiii odată cu suspendarea activităţilor şcolare. Din informaţiile „Ziarului de Iaşi“, cel mai mare volum de muncă în această perioadă la Primărie este în special la Direcţia de Finanţe Locale şi la serviciul de urbanism, acolo unde relaţiile cu publicul s-au mutat online, dar vin în continuare multe cereri care trebuie procesate.

Cum sunt afectate instituţiile din subordine

Deşi la aparatul propriu nu a luat o astfel de măsură, municipalitatea a anunţat deja că, la două servicii din subordine, mai mulţi angajaţi au fost trimişi în şomaj tehnic: Direcţia Creşe şi EcoPiaţa. În primul caz, direcţia funcţionează, prin rotaţie, cu 50 dintre cei circa 200 de angajaţi. La EcoPiaţa este vorba doar despre personalul care lucra la Bazar şi Târgul de Cherestea, activităţi care au fost închise pe perioada stării de urgenţă. O problemă s-ar putea isca la Servicii Publice Iaşi (SPI). Instituţia are un număr de 540 de angajaţi, iar 80% dintre aceştia sunt din afara municipiului Iaşi, conform directorului SPI, Laurenţiu Ivan. Unele informaţii arată că, de săptămâna viitoare, transportul din Iaşi spre comune limitrofe va fi diminuat drastic, ceea ce creează o problemă pentru instituţia din subordinea Primăriei în asigurarea forţei de muncă. „De luni, 33% dintre angajaţi vor intra în concedii, prin rotaţie. Deocamdată, nu trimitem pe nimeni în şomaj tehnic, dar e posibil ca în luna aprilie să se întâmple acest lucru“, a declarat ieri Laurenţiu Ivan. Astfel, de săptămâna viitoare, SPI va avea la muncă doar circa 360 de angajaţi. La Salubris sunt aproape 800 de angajaţi, dar directorul Cătălin Neculau spune că societatea este pregătită să asigure transportul angajaţilor în caz de necesitate, prin utilizarea parcului auto din dotare. Nici la această instituţie nu sunt acum angajaţi în şomaj tehnic.

Concedii şI şomaj tehnic

Cea mai mare companie a Primăriei, CTP, numără 1.300 de angajaţi. Deocamdată, până pe 1 aprilie, la această societate au intrat în concedii cel puţin 20% dintre salariaţi. Potrivit directorului Cristian Stoica, vor fi luate şi măsuri de trimitere a unor angajaţi în şomaj tehnic de săptămâna viitoare, dar numărul acestora va fi cunoscut în câteva zile, în funcţie de programul de transport care va rămâne în vigoare. „Facem această analiză până la sfârşitul acestei săptămâni. Nu putem spune acum câte persoane vor fi trimise în şomaj tehnic, în două zile vom avea analiza“, a comentat directorul CTP. Amintim că, de ieri, tonetele CTP au fost închise pe perioada nedeterminată, având în vedere diminuarea activităţii de exploatare. Şeful Citadin, Marius Ionescu, nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri pentru a explica ce măsuri vor fi adoptate în cazul companiei de construcţii a Primăriei. 

Comentarii