anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

Lovitură pentru cei 10.000 de preoți din Grecia. Au fost scoși de pe statul de plată al guvernului

GALERIE
preot
  • preot
- +

Guvernul de stânga de la Atena a luat o măsură radicală prin care sunt schimbate relațiile statului elen cu puternica Biserică Ortodoxă, anunțând că preoții nu vor mai fi funcționari publică, scrie Guardian, preluat de hotnews.ro. Oficialii spun că sectorul public nu va mai avea niciun rol religios.

”Prin acest acord, 10.000 de posturi de funcționari publici vor fi desființate. Deși clericii nu sunt tocmai funcționari publici, ei sunt numărați ca fiind funcționari publici”, a declarat Dimitris Tzannakopoulos, purtător de cuvânt al guvernului. Premierul Alexis Tsipras, ateu declarat, a spus că este hotărât să pună capăt complicatelor legături ale statului grec cu Biserica. 

Potrivit înțelegerii dintre Guvern și Biserică, preoții vor fi plătiți dintr-un fond comun ce va administra și câștigurile generate de proprietățile pe care cele două entități și le dispută încă de la jumătatea secolului trecut.

În acest fond vor intra și o subvenție de stat pentru plata preoților, o subvenție fixă, ce nu depinde de numărul clericilor.

Biserica greacă este, de departe, cea mai bogată instituție din țară, ea având hoteluri, afaceri și alte active în portofoliul de investiții. Dimensiunea acestei averi a creat tensiuni în timpul lungii crize financiare elene.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.