În reprezentarea regională a Moldovei (denumită Nord-Est de birocraţia centralistă preluată în statistica europeană) nu sunt incluse două judeţe din sud – Vrancea şi Galaţi, adăugate regiunii Sud-Est. Din datele incomplete şi disparate obţinute de caleaeuropeana.ro, rezultă că, în numai două din cele opt regiuni ale României, cetăţenii consideră „că e bine“ în UE: în Nord-Vest -78% (doar 3% cred că „e rău“), Sud-Vest – 61%, la care adăugăm Bucureştiul – 66%. În Centru, Vest şi Sud-Est opinia favorabilă scade dramatic la 46%, iar în sud este de numai 44%.

„Şocul“ – aşa se exprimă Caleaeuropeana.ro – îl reprezintă respondenţii din Nord-Est, unde numai 20% cred că „e bine“ în UE, 50% cred că „nu e bine“! (de 17 ori mai mult ca în Nord-Vest), iar 30% consideră că „nu e nici bine, nici rău“. Prin urmare, de departe, baza curentului eurosceptic din România se regăseşte în Moldova! Dacă ar fi un referendum pe model britanic, am avea mari emoţii, iar Moldexitul o realitate nu foarte greu de atins. Sigur, ar fi minunat dacă am avea informaţii comparative despre celelalte regiuni din top 10 ale UE afectate de sărăcie şi subdezvoltare. Ar fi extraordinar să avem cunoştinţă despre cum a evoluat în timp susţinerea regională din România faţă de UE de la aderarea din 2007, ca să nu ne lansăm în speculaţii inutile şi să nu reacredităm existenţa unei frontiere culturale de tip Huntington pe Carpaţi, atât de dragă euroscepticilor de pretutindeni. 

Ceea ce ştiam în general despre eurobarometre, în care am fost incluşi în ultimii 10 ani, era că românii, aspiraţional vorbind, întemeiat sau nu, informaţi sau nu, erau printre campionii europenismului. Noutatea este că acest „colac de salvare“ european a încetat să mai fie idealizat şi să constituie o forţă de tracţiune: faţă de 62% dintre europeni, nivel record în ultimii 25 de ani, numai 49% (în scădere cu 10% faţă de luna aprilie) dintre români văd ca pe un lucru bun apartenenţa ţării lor la UE. E prematur şi eronat să conchidem care ar fi motivele dezamăgirii: o consecinţă a înţelegerii faptului că UE nu are pârghii reale de intervenţie în stoparea demolării justiţiei şi a statului de drept? Cu alte cuvinte, nu mai constituie o garanţie a ireversibilităţii democratice. Au început să se vadă efectele discursului suveranist, eurosceptic şi sfidător promovat de către liderii coaliţiei de guvernământ la adresa valorilor şi instituţiilor europene? Este doar un context conjuctural al referendumului pentru familie, care a reuşit să reactiveze tradiţionalismul şi conservatorismul în faţă principiilor toleranţei, promovate de Bruxelles? Până la noi sondaje nu avem decât să speculăm.

Ceea ce remarcăm în cazul Moldovei este că aici se întrunesc, într-adevăr, condiţiile unei mari dezamăgiri europene. Euroscepticismul este asociat cu sărăcia şi şomajul, cu preponderenţa mediilor rurale şi a unui capital străin redus în economie, cu investiţiile publice infime sau inexistente, cu zonele de imigraţie puternică. Uitaţi-vă pe statisticile ultimilor zece ani şi observaţi cum la toţi aceşti indicatori Moldova „excelează negativ“. Cu excepţia relativă a Iaşului, aderarea la UE nu a adus o ameliorare, o creştere sustenabilă şi crearea unor locuri de muncă bine plătite în mediul privat, apariţia unei clase de mijloc semnificative, spre deosebire de vestul ţării. Aşa se face că pro-europenii din Moldova, cei mai mulţi dintre ei, au plecat deja în Europa. Avem în faţă un efect direct al emigrării în masă, care afectează România, dar cel mai grav Moldova. Cei care au rămas, acum majoritari, erau altădătă o minoritate, oricum incapabilă se accepte, să preia şi să profite de modelele europene. 

De fapt, în situaţia Moldovei se observă efectul decalajelor de dezvoltare, iresponsabilitatea şi dezinteresul criminal demonstrat faţă de problemele ei. Partea gravă este că aspiraţiile regiunii la dezvoltare sunt boicotate sistematic de la Bucureşti. Proiectul cel mai important al pro-europenilor regiunii - şi modalitatea pragmatică de conectare la Europa (autostrada Iaşi –Târgu Mureş) - este exclus de la finanţare europeană de cercurile infracţionale de la Bucureşti, care speră să pună la punct un sistem de fraudare a fondurilor prin aplicarea Parteneriatului Public Privat în marile proiecte de infrastructură. Corupţia face ravagii peste tot, însă cei mai loviţi vor fi întotdeauna cei mai săraci. Întrebarea e dacă cei de la Bucureşti înţeleg ce tâmpenii au făcut sau contribuie în mod intenţionat la crearea unui risc geopolitic. Pornind de la intensitatea curentului eurosceptic regional, Moldova devine un teren atractiv pentru testarea unui război informaţional hibrid. Poate nu este întâmplător că „testul referendumului“ pentru familie, divorţul nostru de Occident, a trecut într-un singur judeţ, Suceava, unde se înregistrează unul din cele mai scăzute salarii pe economie. Intratul pe „bucăţi“, „porţiuni“, „regiuni“ în UE implică şi un risc: ieşitul în acelaşi fel. Deocamdată simbolic. Prin urmare, ne permitem un mic sfat către toate partidele din România: legaţi Moldova cu autostrăzi de Europa, dacă nu vreţi să vă tragă la fund, după ea!