Scandalos – 429 de potenţial “repetenţi” din judeţul Iaşi, cu media 4, au burse de merit de 450 lei/ lună. Doi din ei au media 1

vineri, 03 noiembrie 2023, 02:50
4 MIN
 Scandalos – 429 de potenţial “repetenţi” din judeţul Iaşi, cu media 4, au burse de merit de 450 lei/ lună. Doi din ei au media 1

Doi elevi din judeţul Iaşi cu medii cuprinse între 1 şi 1,99 primesc bursă de merit, alături de alţi peste 400 de elevi cu medii sub 5, toate medii care, în mod normal, duc la repetenţie a anului. Aceştia fac parte din primii 30% de elevi din clasa din care fac parte, în ordinea descrescătoare a mediilor, şi primesc cei 450 de lei corespunzători bursei de merit. Asta înseamnă că, în cazul primilor doi cu note sub 1,99, restul de 70% de elevi din clasă au doar medii de 1.

 

La nivelul judeţului Iaşi, potrivit datelor transmise la cerere pentru “Ziarul de Iaşi” de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, sunt acordate 65.274 de burse. Dintre acestea, 127 sunt bursele de excelenţă olimpică, dintre care 20 sunt reprezentate de bursele de excelenţă olimpică I şi 107 de bursele de excelenţă olimpică II. În plus, sunt 39.603 de burse sociale, 4.924 de burse tehnologice şi 42 de burse pentru mamele minore. Cele 20.578 de burse de merit au stârnit cele mai multe controverse, întrucât nu mai puţin de 429 de elevi din judeţul Iaşi care le primesc au medii sub 5.

 

Media mai mică de 5, potrivită pentru bursele şcolare în anul 2023

 

„Ziarul de Iaşi” a cerut Inspectoratului Şcolar numărul beneficiarilor de burse de merit din judeţ în funcţie de tranşele de medii. Din cele 20.578 de burse de merit acordate în judeţul Iaşi, 144 sunt oferite elevilor care au obţinut premii la olimpiade, competiţii şcolare şi extraşcolare. Eliminând bursele oferite pentru premiile obţinute de elevi, vedem cum aproximativ jumătate, mai exact 10.351, sunt primite de elevi cu medii între 9,50 şi 10. Restul sunt acordate tinerilor cu medii mai mici de 9,49. Astfel, vorbim despre 4.116 burse pentru cei cu medii între 9,00 şi 9,49, 2.909 burse pentru cei situaţi între 8 şi 8,99 şi 1.758 de burse aferente elevilor cu medii în intervalul 7,00-7,99.

Exact 1.300 de elevi din judeţul Iaşi primesc bursă de merit chiar dacă media lor generală sau media de admitere în clasa a IX-a este mai mică de 7,00. Conform ISJ Iaşi, sunt 617 beneficiari de burse de merit pentru tranşa de medii 6,00-6,99 şi 254 pentru tranşa de medii 5,00-5,99. Avem, însă, în judeţul Iaşi, elevi a căror medie nu trece de 4,99 şi au primit cei 450 de lei corespunzători bursei de merit. Vorbim despre 292 de elevi cu medii cuprinse în intervalul 4,00-4,99, 109 cu medii între 3,00 şi 3,99, 26 cu medii în intervalul 2,00-2,99 şi chiar doi elevi cu medii mai mici de 1,99.

 

Colegii bursierilor: medii de 1,00?

 

Pot fi răsplătiţi în acelaşi fel elevii cu medii sub 5,00 şi cei cu medii peste 9,00? Este bursa de merit pentru oricine, indiferent de rezultatele şcolare? „Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu Mihaela Popa, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru a comenta aceasta situaţie.

Mihaela Popa este de părere că discuţia cu mediile mult prea mici pentru bursele de merit va trece, fiindcă presiunea este destul de mare, Ministerul Educaţiei urmând să modifice Metodologia de acordare a burselor şcolare. Însă, aceasta nu înţelege de ce nu sunt luate măsuri tocmai pentru ca elevii să nu mai fie în situaţia de a avea medii sub 5.

„Ce facem cu acel procent de aproape 40% de elevi care au obţinut la Evaluarea Naţională sub 5? Ce a făcut Ministerul? Ce au făcut Inspectoratele? Ce se întâmplă dacă şi anul acesta vom avea aproape 25% abandon şcolar în mediul rural? Un copil care merge la şcoală zi de zi, de la clasa I până la clasa a VIII-a, fără să îşi facă vreodată tema şi fără să citească ceva, este imposibil să nu aibă nota 1,59”, a spus profesoara de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.

Aceasta scoate în evidenţă un aspect important. Dacă printre cei 30% de elevi care primesc bursă şi ar trebui să aibă cele mai mari medii din clasă se regăsesc copiii cu medii sub 4,99, înseamnă că restul 70% de elevi pot avea chiar media 1,00. „Faptul că Ministerul şi Inspectoratele nu au ştiut în momentul în care au spus 30%, că există şcoli unde se intră cu nota 2 sau sunt şi şcoli unde se intră fără să se prezinte măcar elevul la Evaluarea Naţională, îmi dovedeşte că nimeni nu este interesat cu adevărat de sistemul de educaţie. Ei nu îl cunosc, fiindcă stau de prea mulţi ani în funcţie, stau în birouri şi nu ştiu nimic de ceea ce se întâmplă în realitate”, a completat Mihaela Popa.

 

Ce modificări au suferit bursele şcolare în acest an?

 

Pentru anul şcolar 2023-2024, Ministerul Educaţiei din România a pregătit o nouă metodologie pentru acordarea burselor şcolare. A fost eliminată cerinţa de a avea media peste 9,50 pentru a putea primi bursă, contând doar ca elevul să fie în prima treime din clasă.

Noua metodologie prevede eliminarea bursei de studiu şi a celei de performanţă şi introducerea celor tehnologice şi pentru olimpici. Astfel, bursa socială este de 300 lei pe lună, bursa de merit este de 450 lei pe lună, bursa tehnologică are o valoare de 300 lei pe lună, iar bursa de excelenţă olimpică începe de la 700 lei pe lună pentru etapele naţionale şi poate ajunge până la 3.000 lei pe lună pentru etapele internaţionale.

La nivel de ţară, conform datelor Ministerului Educaţiei, 8.494 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit. Dintre aceştia, 5.250 au media cuprinsă între 4,00 şi 4,99, 2,382 au media între 3,00 şi 3,99, 704 între 2,00 şi 2,99, iar 158 au media sub 2.

Comentarii